Politic

Evocarea Marii Uniri ne cheamă spre Reunire ori Unioniști ideali nu vom avea

În decembrie 2016 am publicat (în ITERATURA și ARTA) articolul „De la declararea deschisă a unionismului la înfăptuirea neîntârziată a reunirii”. La care o personalitate mi-a spus că sunt un visător. Însă, după ce i-am amintit că fără acest visexistențial (care, adaug aici, e și realizabil) – românii dintre Prut și Nistru ar fi fost demult anihilați etnic, omul – un înțelept – nu mi-a mai obiectat ceva.

Nefiind – categoric – dintre cei care să se limiteze doar la a visa reunirea, revin și acum la unele aspectele ale acestei teme dificile, ea frământându-mă mereu (căci, născut în România Mare, foarte mult mi-am dorit și-mi doresc ca Țara să se reîntregească). Revin, așadar, chiar dacă risc să fiu (iarăși) blamat de către cei nemulțumiți de faptul că, uite dom-le, unii dintre cei plecați (unde li-e bine) mai ȘI îndrăznesc să ne dea de acolo sfaturi… Acești critici dau adică cu piciorul în niște oameni care nu merită un astfel de tratament. Și apoi, mai putem și judeca după cunoscuta spusă a chinezilor, un pic modificând-o: Nu importă locul unde se află gâsca, principalul e ca ea să facă ouă. Adică, in cazul celor care scriu DESPRE REUNIRE pentru ai noștri de acasă, importă ca să enunțe gânduri adecvate situației și – PRINCIALUL – utile realizării acestui ideal-destin al nostru. Iar de la distanță, precum se știe, unele lucruri se văd nu rareori chiar mai bine. Și, în cazul situației din RM, nu e de mirare, căci cei care își dau cu părerea din exterior (deci, nu pretind la adevăr absolut), în majoritatea cazurilor, nu au angajamente față de actorii politici de pe Bâc.

Scrisesem acel text după alegerile prezidențiale care, inclusiv din cauza răzlețirii partidelor unioniste, l-au înscăunat pe Dodon în cel mai înalt post din RM. De atunci el ne mai încetând să-și facă de cap, chiar dacă a fost votat doar de un sfert din numărul total al alegătorilor. Iar de aproape un an, vedem nesfârșitele urmări deplorabile și ale rezultatelor alegerilor parlamentare. Că vina mare e respingerea unioniștilor de către liderii blocului ACUM, asta este indiscutabil. Dar, dacă forțele unioniste nu ar fi fost răzlețite, ar fi putut avea propria fracțiune în Parlament, una nu chiar de neglijat de către ortacii lui Dodon. Și e firesc absolut, în această situație cum nu se mai poate de rea, că mulți dintre adepții reunirii – iar ei, conform sondajelor, numără peste o treime din populația adultă a republicii – nu mai doresc categoric să tolereze această răzlețire a forțelor unioniste.

Dar sunt, indiscutabil, și fapte îmbucurătoare. Întâi de toate, repet, e sporirea considerabilă în timpul din urmă a numărului unioniștilor. Și asta chiar dacă adversarii deschiși ai reunirii (dintre localnici), asistați de răuvoitorii românilor dinspre Est și dinspre Vest, fac totul ce le stă în puteri, ca să împiedice revigorarea forțelor unioniste.

Diversiunile acestor românofobi nu miră. Mai rău, însă, e că la noi sunt și unele personalități cu nu puțină influență asupra opiniei publice, care – formatori –, chiar dacă, pe câte cunosc, deschis nu dau cumva de înțeles că ar fi împotriva reunirii, atunci însă când scriu pe această temă sau o tratează cât de cât în fața diverselor auditorii (cum a făcut-o M. Sandu chiar și într-un filmuleț), se limitează la inventarierea cu lux de amănunte a CE și CINE împiedică realizarea reunirii. Totodată, nu uită să atenționeze că decizia va trebui luată, chipurile, neapărat prin referendum. Adică prin cerșirea acordului celor care au fost aduși peste moldovenii români basarabeni de către ocupanți. Dar ei „uită” să amintească faptul că la anexarea Basarabiei, în 1812, și la raptul ei, în 1940 (sub amenințarea invadării de o colosală armadă sovietică), Rusia nu i-a întrebat pe locuitorii autohtoni dintre Prut și Nistru dacă își doreau o asemenea „fericire”. Și nu poți să nu te întrebi: ce se alege din pretinsul unionism al acestor personalități!?. Asta cu atât mai mult cu cât cei vizați nu spun barem ceva ȘI despre cum să fie anihilate barem unele dintre  piedicile din calea reunirii.

Nici vorbă că situația privind reunirea trebuie privită cât mai obiectiv. Dar dacă închizi ochii la argumentarea necesității vitale a reunirii românilor și, deci, la cele ce o fac, totuși, posibilă (și nu peste 100 de ani, precum vocifera un deja dat uitării M. Lupu), halal de un atare unionism. Căci reunirea e posibilă realmente, chiar din simplu motiv că nesățiosul de cuceriri imperiu de la răsărit ne-a rupt din matca noastră – românimea –, în ambele cazuri, fără absolut nici un temei de drept.

De aceea, în contextul nevoii de a spune mereu de ce e necesară reunirea și ce o poate favoriza, reiau (mai ales, pentru acei moldoveni din RM cărora nu le prea pasă că fără revenirea noastră la sânul românimii ne va paște mereu pericolul dispariției etnice) – reiau deci argumentul principal al inevitabilității revenirii noastre la Patria Mamă, România. Și anume, că reunirea e necesară – pentru toți locuitorii RM! –, întâi de toate, din rațiuni economice. Adică ca ceea ce va putea asigura condiții ca ei, muncind onest, priceput și harnic acasă, să-și poată asigura un trai decent AICI. Deci, condiții ca să nu fie nevoiți și să nu dorească să părăsească pământul strămoșesc, iar nu puțini dintre cei plecați să accepte revenirea acasă, pentru a activa aici. Or, în fața acestei perspective toate ce împiedică reunirea – atât din interior, cât și din exterior – nu vor putea rezista mereu. (Așadar, dorința ca prin reîntregirea cu România locuitorii RM să ajunge în UE nu înseamnă nicidecum că unioniștii, precum recent afirma – clevetitor și demagogic – actualul ministru „tehnocrat” de externe de pe Bâc, ar promite să-i aducă pe acești oameni la un trai decent doar prin simpla reunire cu România, deci, fără a munci bine acasă, între Prut și Nistru.)

Reiterez, așadar, cum văd eu necesitatea economică a reunirii. Spațiul basarabean e ca o mână (sau orice alt organ) a corpului uman. Precum ea poate funcționa doar în unitate cu întregul, tot așa și economia acestui spațiu, ca să se dezvolte normal, are nevoie de foarte multe condiții, de care nu poate dispune, decât aflându-se într-un întreg. Îndelungata perioadă cu statut, chiar dacă și neanunțat, de colonie rusească a demonstrat incontestabil că în componența Rusiei sau într-o așa-zisă uniune cu ea Basarabia, dacă și poate dispune cât de cât de astfel de condiții, asta ÎNSĂ doar cu prețul acceptării molcome de către românii moldoveni de aici a tot ce făcea Rusia țaristă, apoi regimul comunist, iar acum – cel putinist, pentru a ne deznaționaliza, adică anihila / nimici etnic. Or, câți dintre – chiar și cei mai rătăciți alor noștri –, dacă le vei explica pe îndelete acest preț al „binelui” din partea Rusiei, l-ar accepta!? Cu siguranță, foarte puțini. Aici avem, deci, o mare rezervă pentru sporirea forțelor unioniste. Chiar dacă asta cere timp, multă muncă și răbdare.

Cei peste trei ani de „conducere” prezidențială dodonistă au confirmat și mai mult că în cele ce privesc atitudinea față de colaborarea economică cu RM politica guvernatorilor FR este și va fi totalmente fățarnică și ostilă. E de ajuns să amintim că Moscova acceptă ca RM să exporte ceva fructe și legume în FR iarna, când aproape că nu mai e ce de exportat. Atunci însă când se efectuează recoltarea, ele nu ne sunt acceptate pe piața rusă. Iar dacă unor exportatori din RM li se permite, totuși, în mici cantități, majoritatea lor sunt din UTA Găgăuză ori din Transnistria… Asta, ceea ce-i bine știut, e o parte a războiului economic al Moscovei împotriva RM. Agresiune prin care, de rând cu multe alte consecințe destructive, se adâncește vrajba dintre părțile populației ei, ceea ce submină și mai mult nu numai dezvoltarea economică a acestui stat, ci și existența sa.

Și, la dorință, nu e greu de înțeles că anume ajungerea, prin reunire, a teritoriului RM în componența UE, făcând inutile pentru Rusia pretențiile ei geopolitice asupra acestui teritoriu, va putea asigura condiții pentru așezarea relațiilor comerciale cu FR, actualmente politizate la extremă, doar pe interese de avantaj economic reciproc. Totodată, teama unora dintre moldovenii care, eventual, nu se vor decide sau nu se vor pricepe cum să-și organizeze o activitate rodnică acasă, – teama deci că în cazul reunirii Rusia nu le va mai permite să muncească acolo, această frică e puțin întemeiată. Fiindcă, pe de-o parte, în această arhiîntinsă țară numărul localnicilor care acceptă să muncească fizic scade mereu. Pe de altă parte, lucrători / slugi mai harnice, pricepute și mai ascultătoare decât moldovenii basarabeni, care mai le și mângâie rușilor urechea prin nivelul plauzibil de vorbire a limbii ruse, lor nu li-e ușor de găsit…

E o axiomă că pentru înfăptuirea ei, reunirea trebuie, ca minimum, să fie dorită de către o majoritate calificată a românilor, pe ambele maluri ale Prutului. Creșterea până la un atare nivel a rândurilor unioniștilor în RM foarte mult va depinde, printre altele, de sporirea gradului de atractivitate pentru locuitorii ei a României de azi și de mâine. Și am în vedere nu Țara, ca atare, ci anume unele aspecte ale situației prin care ea a trecut și în care se mai află, după trei decenii postdecembriste. Aspecte care nu pot să nu îngrijoreze și în privința viitorului României.

Dar nu mai puțin importantă și dificilă e și soluționarea problemei creșterii atractivității reunirii pentru însăși România. Aici ar fi mai multe de spus. Nu o fac (și spun asta, cu deosebire, pentru amatorii de a tot înșirui public doar cele ce împiedică reunirea) – nu o fac, deci, din considerentul că unele adevăruri nu e necesar (iar uneori e și dăunător) să fie strigate la orice colț de stradă (precum s-a exprimat odată marele filosof Kant). Subliniez doar importanța decisivă a creșterii suficiente a rândurilor unioniștilor anume printre etnicii români. Căci doar poziția acestui electorat din România, inclusiv, bineînțeles, a părții sale din diasporă, ar putea convinge clasa ei politică să accepte și să decidă reunificarea românilor. Sper că în acest aspect mult folos va putea aduce noua formațiune politică pe care a întemeiat-o inimosul unionist de pe Dâmbovița George Simion. (E mare păcat că unioniștii noștri n-au protestat vehement împotriva interzicerii intrării lui în RM. A fost o bună posibilitate de a fi demonstrat că sunt o forță politică nu de neglijat.)

La aceste constatări se impune, sunt convins, o singură concluzie: Reunirea e benefică pentru România (chiar dacă îi va genera și probleme). Și vreau să cred foarte mult ca majoritatea etnicilor români o vor susține. Dar reunirea e mult mai necesară pentru locuitorii RM. Și e de datoria lor, întâi de toate, evident, a băștinașilor ei, să dea lumii dovezi cât mai convingătoare că și-o doresc cu adevărat. Evident, si să acționeze practic – în limita celor ce le stă pe puteri – pentru apropierea și DEFINITIVAREA REUNIRII. Am zic, pentru definitivarea ei, căci, în fapt, prin mai multe apropieri ale stării lucrurilor în cele două state românești, dar și în conștiința unei părți tot mai mari a populației, în viața culturală etc. ceva, ceva în direcția reunirii treptat se realizează practic.

Dar o decizie politică pentru definitivarea reunirii nu va putea fi luată, precum o știm bine, atâta timp cât unioniștii nu vor avea (barem împreună cu eventualii lor aliați de aceeași orientare în această problemă) o majoritate calificată în Parlament. Adică fără creșterea în continuare și cimentarea forțelor unioniste. Proces care necesită o avangardă în fruntea lui. O avangardă unită, clarvăzătoare, devotată fără rezerve acestui ideal național, perseverentă necondiționat și, deci, credibilă absolut pentru orice unionist. Avangarda în cauză poate fi un singur partid (l-aș numi foarte simplu – PR, adică PARTIDUL REUNIRII). Sau o alianță a câtorva partide / formațiuni unioniste (numărul lor redus însă la minimorum), care să aibă în alegeri doar o singură listă de candidați ori unul singur pentru districtul electoral respectiv. Ca nici un vot unionist să nu se piardă. O avangardă cu lideri onești, pricepuți, devotați, neorgolioși. Și, principalul, lideri care nu scot securea unul împotriva altuia, vorba unui text recent pe această temă (autor – Vitalie Vovc).

În acest context, revin la cele ce mă bucură, în timpul din urmă, referitor la unele mișcări spre mai bine în tabăra unionistă de la noi. A fost normal că unii lideri de formațiuni unioniste au lăsat timona lor altor persoane. Dar nu mai puțin îmbucurători sunt unii pași întru apropierea în acțiunile lor a cinci partide unioniste: Democrația Acasă, Liberal, Național Liberal, Popular Românesc și Uniunea Salvați Basarabia. Ele au declarat că „își manifestă susținerea pentru consolidarea și unificarea curentului unionist”.

Sper că asta nu va rămâne doar o declarație de bune intenții. Mă bizui aici și pe faptul că, pe câte înțeleg, dl Chirtoacă nu a mai insistat pe rău chibzuita sa declarația de ceva timp în urmă cum că cine va dori să fie (într-o eventuală formațiune unificată spre formarea căreia îndemna) vice-președinte sau prim vice-președinte, i se va satisface dorința. De unde se lăsa clar de înțeles că dânsul deja mai că se vedea în postul de președinte, încă până a fi fost propus și votat. Dar, în ceva timp, se va vedea ce se va alege practic din decizia menționată a celor cinci partide unioniste.

Oricum, repet, acest început e îmbucurător. Și m-a indignat faptul că cineva dintre formatorii de opinii a reacționat imediat cu avertismentul că, drept răspuns la anunțata intenție de unificare a eforturilor unioniste, ar putea – vezi bine! – să apară mai multe alte partiduțe pretins unioniste. Asta mi-a amintit de mama și fiica care boceau viitoarea moarte a pruncului, încă nici zămislit de acea tânără, moarte ce putea fi cauzată de căderea de pe sobă a unui drob da sare, rostogolit de codița unui șoricel…

Nu știu altora, dar mi-a plăcut gestul dlui Vlad Țurcanu. Fiindcă nu s-a agățat de postul de președinte al PPR, odată ce majoritatea colegilor nu i-au împărtășit dezacordul de a acționa împreună cu celelalte patru partide, numite mai sus. Își va depune eforturile, probabil, în cadrul PUN, odată ce noul președinte al acestui partid își anunțase dorința de a activa împreună (recent V. Țurcanu a și fost ales prim-vicepreședinte al acestui partid). Dar m-a întristat reacția președintelui PUN, Octavian Țîcu, la invitația dlui Chirtoacă de a se alia. Și aici nu pot să nu mai acentuez ceva.

M-a bucurat, la vremea respectivă, apariția PUN. Apoi și acțiunile sale din campania electorală, inclusiv venirea la întâlniri cu alegătorii a ex-președintelui Băsescu. Chiar dacă a urmărit, indiscutabil, și propriul interes electoral, mesajele sale cu tentă unionistă au fost ceva ce în RM – public și de la o astfel de tribună – nu mai fusese spus atâtor oameni. Și nu mi-a plăcut afirmația cuiva cum că dl Șalaru nu ar fi făcut nimic deosebit în interesul reunirii, decât că a înființat bine cunoscutul cenaclu. De parcă chiar doar și asta ar fi fost ceva neînsemnat absolut… Dar e normal că în fruntea PUN a fost aleasă o persoană mai tânără, cu o bună pregătire teoretică și ceva experiență politică. Poate, chiar și cu o doză de charismă. Și mă întristează faptul că cineva îi tot amintește dlui Tîcu de cuvintele sale: „Iubesc Rusia!”. Nu știu în ce împrejurări a formulat-o și cu ce intenție. Uneori omul poate ceda și dorinței, mai ales proprii, de a plăcea cuiva. Dar, pe lângă asta, cred că – pentru un om cult –, chiar și în țările care au tot făcut și mai fac foarte mult rău românilor, există ceva ce merită să fie simpatizat de mulți români sau unora să le fie chiar și foarte drag…

Altceva recent m-a deziluzionat mult mai mult decât această deranjantă frază a sa. Și anume, neacceptarea ca PUN să fie împreună cu cele cinci partide unioniste în eforturile lor anunțate. Or, însăși denumirea acestui partid obliga conducerea lui să accepte invitația. Ba era chiar și mai logic ca anume ea să o fi înaintat. Motivele renunțării sânt de-a dreptul șocante. Iar teama cum că o alianță cu PL ar putea să respingă alegătorii PUN, deoarece, printre altele, lui D. Chiroacă i-ar putea fi reluate dosarele, nu rezistă criticii. Nu sunt avocatul dlui Chirtoacă, dar să afirmi așa ceva, înseamnă, de fapt, să îndreptățești acțiunile celor care, îndeplinind ordinele lui Plaha, îi deschideau edilului capitalei dosare. Îmi amintesc, în acest context, declarațiile lui Dodon, atunci când cineva îi vorbea despre abuzurile sale economice: „Dar ce, există dosare deschise pe numele meu!?” N-au fost deschise, stimabile, fiindcă celor care trebuiau să o fi făcut nu li se permitea. În schimb, pe numele primarului Chirtoacă s-a permis. Iar întrebarea: de ce nu au fost finalizate? e, mai degrabă, una retorică, odată ce nu l-au pus după gratii.

Vreau foarte mult să cred că poziția conducerii PUN referitor la chestiunea amintită va reveni la normalitate. Asta cu atât mai mult cu cât dl Țîcu, precum s-a exprimat, dorește – ceea ce-i firesc – ca PUN să ajungă la guvernare. Și nu e greu de înțeles că, mergând în alegeri de unul singur, PUN nu va putea obține rezultatele dorite – nici la alegerile prezidențiale, nici la viitoarele alegeri parlamentare (poate, anticipate).

Din păcate, evenimentele recente mi-a spulberat această mult dorită încredere.

 

Încă nu expediasem redacției textul, când, pe 10.01, am citit încă o declarați a președintelui PUN – una de o manieră inadmisibilă și în care aprofundează poziția sau, mai degrabă, rătăcirea sa. Iat-o: PUN nu va participa în „kolhozuri” unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic și cu probleme de integritate. La aceste cuvinte ale sale despre liderii respectivi – nou comment. Iar referitor la finalitatea „colhozului” întreb: cu ce e rău că ei urmăresc „consolidarea și unificarea curentului unionist în vederea reîntregirii neamului românesc”? (Evidențiat de aut.) E, ce-i drept, o promisiune, dar una care ar putea aduce în Parlament o fracțiune unionistă cu pondere semnificativă. Or, în condițiile formate, asta e singura cale ca, pentru început, să fie redusă cât de cât influența forțelor antiunioniste.

Fraza dlui Țîcu: „interesele sunt diferite” dă mult de gândit. E știut că orice subiect social (individ, grup de persoane, partid politic etc.) are mai multe interese. Dar, în perioade diferite, unul e principal (fundamental). În cazul partidelor unioniste acesta, prin definiție, nu poate fi altceva decât reunirea. Și faptele celor care au anunțat că se asociază întru consolidarea forțelor și acțiunilor unioniste vor demonstra dacă ei slujesc cu adevărat acestui interes sau nu.

Deci, dacă și dl Țîcu vrea, cu adevărat, să slujească principalul interes național – reunirea, de ce dânsul, care știe să argumenteze și are capacități de a convinge, nu ar pune umărul, ca acest efort de consolidare a unioniștilor să nu fie un „colhoz” fără rost? Și mă gândesc, dacă nu cumva acei lideri unioniști care nu acceptă efortul de consolidare a acestor forțesunt împinși în această poziție a lor – nocivă – de orgoliu / trufie? Sau, în alți termeni, de teama că succesele ulterioare, ce vor urma din consolidarea acestor forțe, vor fi atribuite nu numai unui singur dintre ei? Dacă e așa, le-aș da acest sfat: E zadarnică o atare temere. Puneți umărul și contribuiți la asigurarea succesului, iar prosperitatea va ști cum să împartă meritele. AȘA CUM AU FĂCUT-O ȘI O MAI  FACE ÎN CAZUL MARII UNIRI, de acum 102 ani.

Pe de altă parte, și angajamentele de guvernare ale PUM sunt doar o promisiune (și, cel puțin la moment, nu pot fi altceva). O promisiune care ar putea rămâne ca atare, odată ce presupune o guvernare a PUN (sau cu o participare impunătoarea a sa), dar la care dl Țîcu vrea să ajungă nu în alianță cu alți lideri unioniști. Or, se vede de la distanță că afirmațiile sale care, în fapt, pretind cum că doar dânsul e un lider ce merită încrederea electoratului unionist, iar ceilalți lideri – chiar și aliați între ei – nu ar merita-o, miroase prea mult a laudă de sine și e foarte probabil să nu-i atragă un număr suficient de alegători.

În condițiile anunțatei autoizolări a sa de celelalte formațiuni unioniste, e foarte dificil de pronosticat perspectivele PUN nu numai pentru alegerile prezidențiale, ci și pentru cele parlamentare, acestea nefiind mai puțin importante. Iar această din urmă situație înseamnă că, în cel mai bun caz, PUN va avea doar câțiva deputați, care nu vor putea influența deciziile Parlamentului. Și atunci, cum va putea PUM să-și onoreze promisiunea de a „contribui plenar la democratizarea, românizarea și europenizarea R. Moldova (subl. – aut.), până la momentul în care reîntregirea va deveni o (adică nu SINGURA! – aut.) condiție firească a existenței noastre”? O promisiune din scopuri foarte frumoase. Și n-ar fi rău să fie bine, vorba humuleșteanului nostru, adică să se realizeze. Doar că ele amintesc de intangibila linie a orizontului, sunt utopice. Nu se vor putea realiza, până când RM nu se va elibera de sub actuala dominație – iarăși totală – asupra ei a Moscovei, asistată masiv de coloana ei a cincea pe Bâc.

Căci, în condițiile acestei dominații, cine să îndrume / guverneze înfăptuirea transformărilor dorite de către dl Țîcu!? Așa-zișii proeuropeni stataliști, nici nu vor promite așa ceva sau o vor face doar în scopuri populiste, ca după alegeri să uite de ele . Poate că dl Țîcu va dori ca PUN să se alieze cu ei, ceea ce actualmente șefa PAS nici nu acceptă. Iar dacă ar accepta, atunci dorința șefului PUN de a realiza scopurile promise se va spulbera și mai rapid. Refuzând să acționeze împreună cu celelalte detașamente de unioniști, conducerea PUN mizează, după toate semnele, pe momirea masivă a acestui electorat. Nici vorbă că unii vor migra spre PUN, dar să te bizui pe o atare momeală asta e și ireal (odată ce dl Țîcu nu se aliază cu respectivii lideri), și amoral.

Până la urmă, din toate acestea îmi apare impresia că menționata promisiune nebuloasă a dlui Tîcu aduce, mai degrabă, tot a prozaica orientare statalistă. Adică, „românizare ” și „europenizare” în cadrul neviabilului pseudostat RM, dominată totalmente de Rusia. Ba, ceea ce nu se exclude, încă și federalizată. O gubernie rusească în care de românizarea, promisă de dl Tîcu, nici vorbă nu va mai putea fi. Ca, evident, și de europenizare, căci aceasta presupune, întâi de toate, ajungerea locuitorilor RM la un trai modern – scop irealizabil în afara României, deci, și-a UE (vezi mai sus argumentarea economică a necesității reunirii. Ceva identic a scris recent și ex-președintele CC, Alexandru Tănase.). Iar moldovenilor, deznaționalizați în continuare, cu nivelul învățământului la pământ, nu le va rămânea decât să tot plece – majoritatea ca zidari, tencuitori și chiar paznici – în Rusia (unde munca li se plătește mizerabil, iar unora li se ia și viața). Și, ca urmare a unor astfel de transformări „înfloritoare”, promisa reunire se va realiza nu mai devreme de… pastile cailor.

Nu știusem dacă s-a mai păstrat ori nu legătura strânsă dintre PUN și ex-președintele Băsescu. Dar recent (24.01.2020), vorbind în cadrul Convenției Românilor de Pretutindeni, dânsul și-a exprimat completa deziluzie de partidele unioniste din RM, generată de încăpăținarea liderilor acestora de nu accepta să-și unească eforturile. Și nu încape îndoială că asta a fost reacția sa, întâi de toate, la declarațiile recente pe această temă ale președintelui PUN.

Menționata încrâncenare a dlui Țîcu mă face să spun ceva și referitor la poziția, precum se declară, de centru-dreapta a PUN. În tr-un stat ca RM, cu bine cunoscuta-i structură etnică a populației, urmărirea, cu adevărat, în politica ei a intereselor fundamentale ale moldovenilor (cu respectarea, bineînțeles, a intereselor general recunoscute ale grupurilor etnice conlocuitoare), poate fi, în viziunea mea, un angajament doar al unui partid cu orientare moderată de dreapta. Iar toți cei care s-au tot declarat de centru (inclusiv cu specificarea de dreapta sau de stânga lui) au ignorat interesele moldovenilor. Fiindcă a fi de centru înseamnă – în RM – a dori să șezi pe două scaune sau să fii în egală măsură reprezentantul intereselor tuturor. Or, chiar dacă așa ceva e o datorie pentru președintele RM și pentru un partid de guvernământ (în cazul în care dispune de o majoritate calificată în parlament), astfel de promisiuni au rămas mereu o pură declarație populistă / demagogică.

Și mă întreb: în poziția de centru-dreapta a PUM actualul său președinte cam câtă dreaptă moderată planifică să fie, odată ce ignoră nevoia de unificare a forțelor unioniste, singurele care își asumă să apere interesele moldovenilor din RM, în condițiile când alte formațiuni politice nu-și asumă asta? Iar de aici se impune și o altă întrebare: ce sens / conținut al epitetului „naționale din denumirea PUN subînțeleg liderii acestei formațiuni politice? Or, cele de mai sus dau mult de bănuit că, mai degrabă, ar putea fi vorba de unitatea așa-zisei națiuni civice inventată de cei care execută voia lui Soros.

Cu regret, se adeveresc unele dubii în privința pozițiilor politice ale dlui Țîcu, pe care mi le formasem încă la citirea în „Timpul” a textelor sale despre grupurile etnice conlocuitoare din RM, grupuri pe care dânsul le consideră – inadecvat – minorități etnice. De unde se ajunge direct la societatea polietnică a lui Stepaniuc și la națiunea civică a lui Tcaciuc. (Nu stimez nici numele lui Lenin. Dar o frază folosită cândva de el merită să fie amintită, în acest context: „Nogotoc uveaz, vsei pticiche propasti” (adică: „Dacă o gheară i s-a împotmolit, s-a zis cu păsărica”.) Mi-aș dori foarte mult ca această zicere de învățătură să nu se refere la unionismul domnului Octavian Tîcu.

 

Actualmente, pe Bîc două lucruri mi se par absolut clare. Primul. Pentru toți care nu se lasă turmentați de propaganda antiunionistă este indiscutabil că încercările unor proeuropeni (poate, doar pretinși proeuropeni?) stataliști de a aduce RM la o guvernare normală, fără a se alia în aceste acțiuni cu unioniștii, vor fi și pe viitor sortite eșecului. Alianța fruntașilor (antiunioniști ai) blocului ACUM cu adversarii nedeghizați ai unioniștilor a condus doar la înlocuirea unei dictaturi cu alta, aceasta readucând total RM la cheremul Rusiei.  Al doilea. Ca să poată influența decisiv schimbarea în bine a situației din RM – în direcția favorabilă realizării reunirii –, forțele unioniste au nevoie de o creștere foarte substanțială și de consolidare ireversibilă. Iar aici se impune încă o concluzie (la care tocmai și se referă titlul acestui text).

Și anume: Atât unioniștii de rând, cât și liderii unioniști din RM sunt așa cum pot fi din materialul uman existent aici în deceniile postsovietice. E firească și înțeleasă de la sine marea dorință ca liderii unioniști să posede cât mai mult din calitățile pe care le-am numit, referindu-mă la avangarda forțelor unioniste. Însă e timpul să se înțeleagă și altceva. Precum oameni ideali nu există, tot așa atât unioniștii noștri de rând, cât și liderii lor de diferit nivel, nu pot fi ideali. Asta se va referi și mai mult la cei care vor veni (sperăm) în rândurile unioniștilor dintre locuitorii actualmente nedeterminați sau dintre cei care se vor elibera de sub influența propagandei imperiale ruse și a coloanei a cincea a Moscovei în RM. De aici, necesitatea ca oricare formator de opinie, dacă e unionist, cu adevărat, să-i susțină pe acești oameni. Nu se cuvine, categoric, să se închidă ochii, dacă cineva dintre ei comite fapte reprobabile sau, cu atât mai mult, chir dăunătoare interesului realizării reunirii. Ceea ce m-a și silit mai sus să reacționez – minuțios dar (m-am străduit mult să fie) și corect – la declarațiile recente ale dlui Țîcu, ele generând, precum vedem, multe întrebări și nedumeriri deloc neglijabile. Dar să ataci incalificabil pe oricine dintre liderii unioniști, doar pentru că încearcă să facă ceva esențial de folos cauzei reunirii (ceva ce te depășește) ori ca un mijloc de a-ți face PIAR, chiar și pe o cale scandaloasă, asta trebuie să fie categoric un TABU.

Închei, așadar, cu ÎNDEMNUL: Să nu scoată securea nu numai liderii unioniști unul împotriva altuia, dar să nu facă – neîntemeiat – asta împotriva lor nici acei unioniști, care le țin acțiunile în vizor.

În imagine: Nicolae Cojocaru.

Nicolae COJOCARU, dr. în filosofie

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close