Dezbateri publiceE timpul sa fii activ

Cine și cum amenință ex-democrații din raionul Rezina, care recent au urmat-o pe E.Graur la Pro-Moldova?

Această întrebare am adresat-o, în primul rând, ex-membrilor organizației raionale Rezina a PDM, care, conform declarațiilor Eleonorei Graur, făcute publice recent, sunt amenințați, terorizați, impuși să se întoarcă în PDM.

Dintre cei câţiva primari semnatari ai declaraţiei de părăsire a PDM şi aderare la Pro-Moldova, sesizaţi personal de redacţia CUVÂNTUL, ne-a răspuns doar Efim Mardari, primarul de Meşeni, care ne-a declarat următoarele: „În privinţa ameninţărilor, mie personal nu mi-a spus nimeni nimic. Dar cu mine au discutat şi au insistat ca să îmi retrag declaraţia de părăsire a PDM (suntem prieteni cu persoana care a discutat cu mine şi nu vreau să-i dau numele)”.

Solicitat să concretizeze dacă persoana respectivă face parte din conducerea PDM sau a raionului, dl Mardari nu ne-a răspuns.                   

Altă semnatară a declaraţiei, Galina Platon, directoarea Liceului Teoretic ”Ioan Sârbu” din Ignăţei, la aceeaşi întrebare ne-a răspuns: „Chiar nu cunosc acest fapt. Primul a semnat primarul de la Meșeni. Eu m-am retras, dar deocamdată nu am simțit nimic schimbări, n-am fost telefonată, nici amenințată. Nu știu ce se va întâmpla mai departe”.

Vizitatorii site-ului cuvintul.md, ziarul CUVÂNTUL pe Facebook, grupurilor „Rezina-info”, „Rezina în pericol” au comentat declaraţia ex-preşedintei raionului Rezina, Eleonora Graur în felul următor:

Victor Cibotari: Şi-ar dori E. Graur să pară o victimă. Dar este o vorbă înţeleaptă: dacă tăceai, filozof rămâneai. Sunt sigur că citeşte comentariile de pe Fb şi acum, posibil, regretă mult că a îndrăznit să apară pe ecrane cu acea declaraţie.

Elena Nicolai: E. Graur, de fapt, s-a referit la propriile metode utilizate în perioada cât a activat în raionul Rezina. Citind de pe foaie propriile potlogării, se părea că singură era şocată.

Ludmila Chirilici: Eleonora Graur nu are decât să aducă probe, în caz contrar se creează impresia că dânsa se victimizează, poate cei sărăciți și umiliți îi vor da crezare şi îi vor urma „păsul”… Ea, cum a fost așa şi a rămas, să-şi facă interesele în Rezina, nu văd nici o schimbare în bine în administrația raionului. Altfel nu i s-ar fi permis să-și afişeze numele pe fostul sediu al PDMdin Rezina. Ea minte cu neruşinare, am spus de mai multe ori că această tipă nu are nici un Dumnezeu.

Leonid Gavriil Meleşinschi: Este la moldoveni o vorbă despre apucarea prăjinii!

Aliona Albu:  Când oare această comedie tragică cu Graurii va ajunge la un final?

Andrei Vizitiu:  A venit primăvara şi „păsările călătoare” îşi schimbă culoarea penelor, revin la locurile „calde”!

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker