Politic

Igor Dodon despre candidatura lui Andrei Năstase la prezidențiale : “Este o decizie intelgintă”

Anunțarea lui Andrei Năstase drept candidat la alegerile prezidențiale din toamna acestui an, este o decizie inteligentă. Cel puțin asta spune președintele Igor Dodon.

„Eu îi urez succese orișicărui cetățean al Republicii Moldova, care a luat decizia să participe la campania prezidențială. Mai este timp până în septembrie. Unii au decis să se lanseze mai devreme pentru a pune în situație de șah foștii sau actualii parteneri. Eu înțeleg această mișcare, este o mișcare inteligentă. Nu am decât să le urez succese. Eu încă nu sunt în campania electorală. Noi avem alte priorități”, a declarat președintele după depunerea de flori de dimineață.

Întrebat dacă o să participe la alegerile prezidențiale, Dodon a spus că „timpul va arăta”.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a fost anunțat drept candidat al formațiunii politice la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

Amintim că la alegerile prezidențiale din 2016, Andrei Năstase s-a retras din cursă în favoarea Maiei Sandu, deși „sondajele îi ofereau lui mai multe șanse de câștig”, spune liderul Platformei DA. Maia Sandu a pierdut atunci, în turul doi, în fața lui Igor Dodon, cu o diferență de peste 4 puncte procentuale.

Andrei Năsatse a spus, în repetate rânduri, că cedarea sa din 2016 a fost una „fără precedent” și nu singura de până acum și așteaptă ca și alți lideri, declarați pro-europeni, să „renunțe la orgolii pentru o strategie națională”.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close