E timpul sa fii activScrie știrea ta

Tot satul Mateuţi va avea non stop apă la robinet

În anul 2020, satul Mateuți din raionul Rezina va celebra cea de-a 470-a aniversare de la prima atestare documentară. Pe lângă faptul că anul curent este un an jubiliar, acesta este nu mai puțin fructuos comparativ cu anii precedenți atât pentru administraţia publică locală, cât şi pentru săteni. La data de 18 februarie curent, în localitatea dată avut loc un eveniment foarte important – finalizarea cu succes a Proiectului ”Construcția fântânii arteziene în satul Mateuți”.

Alături de locuitorii satului la solemnitate au participat şi Excelenţa Sa Angela Ganninger, ambasadoare extraordinară şi plenipotenţiară a Germaniei în Republica Moldova (în ima-gine, în prim plan, în dreapta, alături de primara satului Mateuţi, Angela Ursachi), Sergiu Guţu, reprezentantul Băncii Germane KfW în Moldova, Iurie Chiorescu, directorul IP Fondul de Investiţii Sociale din Moldova, Ion Mânăscurtă, directorul „Fedion-COM” SRL, antreprenorul proiectului, Valeriu Ciorici, preşedintele raionului Rezina.

Potrivit Angelei Ursachi, primara localităţii, proiectul a fost realizat cu suportul financiar în valoare de 991 838 lei al Guvernului Germaniei în parteneriat cu Banca Germană KfW plus contribuţia Primăriei Mateuţi în sumă de 223 100 lei prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova. Cu aceste resurse a fost construită a doua fântână arteziană pentru a aproviziona cu apă potabilă de calitate toate gospodăriile din localitate. Doar din sonda existentă, mai ales vara, nu se reuşea a aproviziona consumatorii cu cantitatea necesară de apă. Graţie acestui proiect toate gospodăriile din satul Mateuți vor avea în continuare non stop apă potabilă la robinet.

Vladimir Polihovici, responsabilul tehnic de construcţia sondei a adăugat că apa pompată de la o adâncime de peste 200 de metri corespunde tuturor parametrilor de calitate, ceea ce este un adevărat cadou pentru săteni.

Primara Angela Ursachi a mulţumit cordial Guvernului Germaniei, Băncii Germane KfW, Fondului de Investiții Sociale din Moldova pentru aportul financiar nerambursabil și necondiționat  la dezvoltarea inrfastructurii localității şi a decernat participanţilor la realizarea proiectului Diplome de onoare.

Victor Lupaşcu

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker