CUVINTUL.MD

Scindare în fracţiunea PDM

canduuu 1582102485mevv01i

Şase deputaţi PDM părăsesc Partidul Democrat şi fracţiunea acestuia din Parlament. Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă în cadrul unui brifing.

Aceştia sunt Andrian Candu, Sergiu Sârbu, Eleonora Graur, Vladimir Cebotari, foşti vicepreşedinţi ai partidului condus de Vlad Plahotniuc, Corneliu Padnevici şi Grigore Repeşciuc.

Potrivit www.elenarobu.md/, Andrian Candu a declarat că cei şase intenţionează să creeze un alt proiect politic, bazat pe alte principii şi valori.

Asta după ce, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii, care a avut loc sâmbătă, Partidul Democrat și-a desemnat noii vicepreședinți. Potrivit unimedia.info, vicepreședinți ai Partidului Democrat au fost votați Violeta Ivanov, Ludmila Guzun, Igor Vremea, Eugeniu Nichiforciuc, Ruxanda Glavan, Monica Babuc, Vladimir Andronache, Nicolae Ciubuc, Vasile Bâtcă, Valentina Buliga și Alexandru Cauia.

Totodată, a fost prezentată viziunea de resetare a Partidului, care se bazează pe 4 piloni principali: „părerea mea contează; eu sunt informat; cine ne reprezintă; încotro mergem”. „Conceptul de resetare a PDM va fi discutat pe larg cu organizațiile teritoriale de partid, va fi completat cu propunerile venite de la membrii formațiunii, după care va fi aprobat și pus în aplicare”, se arată în comunicatul PD.

După adoptarea conceptului de resetare a PD, în lista vicepreședinților nu se mai regăsește Andrian Candu, finul fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, dat în căutare internațională pentru infracțiuni penale, dar și Serghei Sârbu, Eleonora Graur, Vladimir Cebotari ș.a.

Andrian Candu s-a arătat nemulțumit de postura în care se află acum PD, care nu este la guvernare, dar nici în opoziție nu se poate considera, întrucât a votat pentru Guvernul Chicu și susține inițiativele acestuia.

„Aranjamentele tacite compromit partidul și dezamăgesc oamenii, mai cu seamă pe cei care și-au dat votul de încredere pentru PD. Urmează multe discuții și dezbateri în interior, ce se vor finaliza cu luarea de decizii”, a spus Andrian Candu.

Anterior, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a confirmat că în cadrul fracțiunii există 2-3 deputați care comunică mai des cu Vladimir Plahotniuc și ar avea viziuni diferite de cele ale actualului lider, Pavel Filip. „Această comunicare nu este în măsura să afecteze în vreun fel deciziile PD”, au spus, într-un glas, Diacov, dar și Andrian Candu, în interviuri acordate pentru UNIMEDIA.

 

Exit mobile version