Știri

Tupeul guvernării Dodon. Acasă – atacă ambasadorii UE, în străinătate – cere bani Buxelles-ului

Miniștrii de externe ai Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova au semnat o scrisoare comună adresată instituțiilor europene în care au solicitat mărirea suportului financiar oferit statelor Parteneriatului Estic pentru anii 2021-2027.

Informația despre scrisoarea comună a fost plasată pe site-ul Ministerului de Externe de la Kiev, iar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău nu a considerat de cuviință să informeze despre scrisoare. În comunicatul Externelor de la Kiev, am aflat că cei trei miniștri de externe au redactat și semnat scrisoarea în marja Conferinței de Securitate de la Munchen.

După ce am expediat o solicitare la MAEIE am aflat că  cei trei miniștri de externe ai Georgiei, Republicii Moldova si Ucrainei, cu ocazia participării la Conferința de la Munich, au semnat o scrisoare comună adresată instituțiilor europene la subiectul negocierilor asupra viitorului Cadrului Financiar Multianual pentru 2021-2027. Mesajul central al scrisorii comune constă în faptul că cele trei țări asociate sunt în proces de implementare a unor reforme complexe ce acoperă practic toate sectoarele ale politicilor publice.

„În acest context, cei trei parteneri asociați fac apel către UE ca, în cadrul CFM 2021-2027 să fie sporite fondurile destinate susținerii reformelor în țările ce fac parte din regiunea vecinătății (care cuprinde țările Parteneriatului Estic și vecinătății sudice). Nu se vorbește despre sume concrete sau despre țări concrete deoarece negocierea CFM este chestiunea internă a UE. Se menționează doar că din perspectiva celor trei parteneri asociași ar fi binevenit un mecanism de sprijin dedicat implementării Acordurilor de Asociere”.

MAEIE a mai informat că scrisoarea comună nu este un document public și respectiv nu au fost preconizate acțiuni de promovare a acestuia în mass-media.

Am insistat totuși să ne explice de ce opinia publică nu a fost informată cu privire la scrisoare.

„Așa cum v-am informat anterior, scrisoarea menționată este un document de lucru, obiectivul căruia a fost de a solicita UE sporirea fondurilor destinate susținerii reformelor în țările ce fac parte din regiunea vecinătății Estice. Finalitatea demersului va fi cunoscută pe parcurs când poate va fi și cazul unei ample mediatizări.

Amintim că prim-minstrul Ion Chicu, în postura de consilier al lui Igor Dodon, i-a criticat ambasadorii UE la Chișinău de faptul că ar fi permis frauda bancară. „Eu cred că un „Danke shoen” special trebuie să-l adresăm „comisarilor” europeni, care au scris și dictat „istoria de succes” după 2009, culminând cu jaful veacului. Anume un Fule, anume un Schuebel, și mulți altii, care se ofereau să facă poze cu „reformatorii” de aici, POARTĂ VINA PENTRU DEZASTRUL ÎN CARE A AJUNS Țara noastră! Unde-s toți acești funcționărași europeni? Își asumă vreo răspundere? Nu cred.

Sper, noi moldovenii, să umblăm măcar la „mintea cea de pe urmă”, dacă în acei ani nu am fost cu cap să înțelegem lucruri evidente. Să nu călcăm iar pe greblă, cu alte cuvinte”.

De altfel, și ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi s-a manifestat ca un sceptic atunci când vorbește despre integrarea R. Moldova în UE.

La o conferință de presă jurnaliștii au insistat să le spună care este viziunea lui personală: dorește sau nu dorește să adere Moldova la UE.

„Eu îmi doresc, în primul rând, să văd Republica Moldova o țară prosperă, o țară cu un nivel de trai nu mai jos decât îl au statele membre ale Uniunii Europene. În situația în care noi vom ajunge la același nivel de trai cum este la ora actuală în Germania, Austria, Franța, Spania, Portugalia, atunci putem să discutăm de la legal la egal și eventualitatea aderării Republicii Moldova la Uniunii Europeană. Spuneți-mi, vă rog, noi avem șanse să devenim membri UE până atunci, până a atinge acest nivel? Nu cred.”, a menționat Aurelian Ciocoi.

Sursa: deschide.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker