Apropo

Ce vor veteranii? Să nu fie impuşi să facă jocul antinaţional al dodoniştilor

Manifestările veteranilor de război de sâmbătă, 8 februarie c. în Piaţa Marii Adunări Naţionale sunt justificate şi logice. Este un răspuns promt al foştilor combatanţi de la Nistru şi intervenţiei militare sovietice în Afganistan la încercările guvernării chişinăuiene proimperiale de a încăleca această mişcare. Nimic întâmplător, pe când Dodon în Ierusalim depune flori la Memorialul victimelor Holocaustului şi tot el depune flori în cetatea de la Tighina la mormintele cazacilor şi mercenarilor ruşi care au luptat în 1992 pe malurile Nistrului.

Nu pot fi trecute cu vederea problemele privind protecţia socială a combatanţilor. Într-o adevărată bătaie de joc pentru unii s-a transformat şi procesul de schimbare a legitimaţiilor de veteran de război. Drept exemplu poate servi cazul regretatului regizor–documentalist Alexei Barat. E şi el din această categorie. Ex-ministrul de Interne şi al Apărării Ion Costaş a confirmat că Alexei „a fost delegat în 1991-92 în unităţile de luptă în vederea îndeplinirii unor misiuni speciale în scopul asigurării eficienţei acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei…” Comisia de la Interne – da! Cea de la Apărare – ba!..

Am discutat cu un demnitar la acest capitol. Acesta era nedumerit: ce mai vor aceşti combatanţi, doar au de toate? Foarte puţin vor: să nu fie impuşi să facă jocurile dodoniştilor în promovarea politicii antistatale şi antinaţionale în favoarea unui stat agresor– Federaţia Rusă. Iar afirmaţia ministrului de Externe că ruşii în 1992 au stăvilit „un război civil” – fratricid este cu totul o batjocură… Cine-s „fraţii” noştri? Combatul sângeros Kostenko pe care tot GRU (Glavnoye Razvedyvatel’noye Upravleniye) şi compania de aeropurtaţi ruşi l-au nimicit deoarece la Tighina cu totul îşi ieşise din minţi, evidenţiindu-se prin fărădelegile sale? Pe 26 februarie 1992 eram la Tighina când criminalul de război Kostenko a fost scos din cazarmă cu trei tancuri ruseşti. I-am informat atunci pe cei de la Apărare despre ce se întâmplă – tăcere fără comentarii şi reacţii… Sau poate frate ne este fostul vicepremier rus, Dmitri Pogozin, prietenul actualului ministru Gaiciuc, un KGB-ist ordinar, care lupta cu noi la Dubăsari, iar apoi din Moscova dirija mercenarii ruşi la Nistru?

E bine şi creştineşte să depui flori la Ierusalim pentru memoria celor şase milioane de evrei morţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum stăm cu memoria eroilor morţi în războiul de la Nistru pentru apărarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova? Şi celor care mai sunt în viaţă? Sau cum comentăm intenţia lui Dodon şi acoliţilor acestuia de a închide Muzeul sutelor de mii de victime ale deportărilor şi foametei organizate de regimul sovietic în Holocaustul basarabean şi a inaugura „un muzeu normal”, al blocadei Leningradului (!?) şi a pune la locul „meritat” drapelele lui Şoigu?


Colonel (r) Andrei Covrig, Asociaţia absolvenţilor Centrului “George C. Marshall” din Republica Moldova

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close