Politic

Sondaj: doar 17,7% din alegători cunosc cine este deputatul ales în circumscripția uninominală din care fac parte

Argumentul principal al promotorilor sistemului electoral mixt era că deputaţii aleşi pe circumscripţii uninominale vor fi mai aproape de alegători şi vor lucra în special pentru realizarea doleanţelor acestora. La aproape un an de la alegeri un sondaj realizat de platforma de monitorizare a promisiunilor electorale defacto.md în perioada iulie-decembrie 2019 arată că doar 17,7% din alegători își cunosc deputații aleși în cele 45 de circumscripții electorale uninominale.

Potrivit www.defacto.md, alegătorilor le-au fost adresate 3 categorii de întrebări deschise:

– Cunoașteți cine este deputatul ales în circumscripția din care faceți parte? Dacă da, cine?

– Cunoașteți vreo promisiune electorală pe care a făcut-o acesta pentru alegătorii din circumscripție? Dacă da, care?

– Cunoașteți vreo măsură întreprinsă de deputat pentru a realiza această promisiune? Dacă da, care?

6,4% din respondenții sondajului au numit măcar o promisiune electorală făcută de deputatul ales în circumscripția lor, care nu neapărat corespundeau cu prevederile programului său electoral. Cel mai des, alegătorii numeau prioritățile generale promovate la nivel de partid – reparația drumurilor, locurile de muncă, pensii mai mari, infrastructură, iluminatul stradal.

Doar în unele circumscripții, respondenții au numit prevederi specifice ale programelor electorale promovate de deputați în campaniile electorale:

2,7% din respondenți au numit careva măsuri întreprinse de deputat pe parcursul mandatului, care nu neapărat țin de programele lor electorale. Majoritatea dintre ei însă au numit fie acțiuni realizate de către autoritățile publice locale, fie de deputații aleși în circumscripție, însă care au fost realizate înainte ca aceștia să devină deputați, în funcțiile administrative pe care le dețineau anterior – primar, președinte de raion etc.

Eșantionul chestionarului:

– 4696 respondenți, în medie câte 104 respondenți în fiecare circumscripție;

– 177 localități – centre raionale și localități cu cel mai mare număr de populație din circumscripție (în medie câte 5 localități per circumscripție).

 

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close