Economie

Deficiențe în gestionarea mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională

În procesul de gestionare a mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională se atestă deficiențe. Și modul de selectare a proiectelor este defectuos. Ca rezultat, sunt acceptate proiecte care includ activități neeligibile. Constatările au fost prezentate de către Curtea de Conturi la ședința Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice, care a audiat un raport de audit cu privire la gestionarea mijloacelor din Fondul pentru Dezvoltare Regională, transmite IPN.

Misiunea de audit a constatat că, deși au fost inițiate unele acțiuni în vederea perfecționării cadrului legislativ și normativ în domeniul dezvoltării regionale, acestea nu au avut finalitate. Sunt evidențiate capacități reduse de cofinanțare a proiectelor din partea autorităților publice locale, precum și pregătirea insuficientă a documentației tehnice a proiectelor. 

Potrivit raportului de audit, investițiile majore în proiectele care urmau să asigure accesul populației la apă potabilă nu au atins rezultatele scontate. Suma de 43,1 milioane de lei a fost utilizată ineficient pentru implementarea unor proiecte care nu au avut continuitate.

Președintele comisiei, Igor Munteanu, a declarat că există disproporții privind mijloacele alocate pentru proiecte în diferite raioane, iar în unele raioane nu există deloc proiecte. În nouă raioane nu a fost finanțat niciun fel de proiect, în timp ce într-un singur raion au fost finanțate patru proiecte. 57% din mijloacele Fondului au fost alocate doar pentru șapte raioane. „Această discrepanță vorbește nu doar despre faptul că unii sunt mai harnici, alții mai puțin, ci și despre disproporționalitatea repartizării resurselor dintr-un fond care aparține tuturor”, a notat deputatul.

Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, urmează să fie propus un nou concept de repartizare a banilor, astfel încât banii să fie alocați pentru realizarea strategiilor naționale și nu în funcție de dorința unor beneficiari.  ”). Noul concept de selectare și promovare a proiectelor urmează să fie prezentat până în luna aprilie.

Amintim că unul din proiectele incluse spre finanţare în acest Fond a fost şi Complexul sportiv din or. Rezina, la care aproape de 3 ani nu se mai lucrează. (Citeşte şi “Un șantier-monstru, tocmai bun pentru fraudarea banilor publici”).

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker