Evenimente

Siria: „Persoanele care folosesc monede străine riscă o pedeapsă cu „munca forţată de cel puţin şapte ani”.

Autorităţile siriene au înăsprit sâmbătă sancţiunile împotriva utilizării de monede străine în tranzacţiile curente şi comerciale, o acţiune care vizează protejarea monedei naţionale care a suferit o depreciere puternică în ultimele săptămâni, relatează AFP

Potrivit unui decret al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, persoanele care „folosesc monede străine sau metale preţioase” în tranzacţiile lor riscă o pedeapsă cu „munca forţată de cel puţin şapte ani”, în afară de amendă.

Sancţiunea anterioară era o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între şase luni şi trei ani, conform unui decret din 2013, transmite Agrpres.

Lira siriană a înregistrat ce mai slabă cotaţie din istorie pe piaţa neagră, peste 1.200 de lire sterline la un dolar, aproape de trei ori mai mult decât cursul oficial publicat pe site-ul Băncii Centrale (434 de lire siriene pentru un dolar).

Înainte de începerea războiului din Siria, în 2011, dolarul se tranzacţiona la 48 de lire siriene la cursul oficial.

Din cauza sancţiunilor occidentale impuse Siriei, sectorul comercial şi, în special, importatorii au devenit tot mai dependenţi de statul vecin Liban şi de sistemul său bancar pentru a-şi continua activităţile.

Deprecierea şi situaţia economică precară au cauzat, de asemenea, o creştere a preţurilor, inclusiv la produsele alimentare de bază, ceea ce a determinat autorităţile să anunţe în urmă cu câteva zile introducerea, începând cu februarie, a unei sistem de raţionalizare pentru anumite produse de primă necesitate (zahăr, orez, lapte).

Siria este devastată din 2011 de un conflict care s-a soldat cu peste 380.000 de morţi.

Sursa: unimedia.info

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker