Uncategorized

Proiectul Conexiuni multiculturale – societate unită, lansat concomitent în cinci raioane

Un proiect actual, lansat în spiritul timpului – printr-o teleconferinţă concomitent în 5 raioane.

Biblioteca Publică Raională Vasile Alecsandri din Telenești a lansat în cadrul Forumului Utilizatorilor 2019 proiectul Conexiuni multiculturale – societate unită, implementat de AO CMEIC în cadrul programului de granturi Dezvoltarea societăţii civile la nivel local în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer Stiftung. În proiect sunt implicate biblioteci din cinci raioane, care au participat la evenimient printr-o teleconferință on-line prin Skip.

La eveniment au participat Alexandru Tăburceanu, vicepreședintele raionului Telenești, Pavel Casian, șeful Secției Raionale Cultură, Tineret şi Sport, partenerii, dar și beneficiari ai proiectului, apreciind proiectul drept foarte actual şi interesant.

Maria Furdui, directoarea instituției, a remarcat că ideea proiectului nu este nouă pentru bibliotecă:

”Acum patru ani am avut un proiect similar cu Biblioteca Publică pentru Copii din Comrat, cu genericul Mai multe culturi, aceiași țară, scopul căruia a fost inițierea unor relații culturale, dar și de suflet, între copiii și maturii din ambele regiuni. Am avut atunci un succes extraordinar la Comrat, mai ales spectacolul organizat de către orchestra de muzică populară Poiana Codrului de la Centrul raional de cultură din Telenești, dar şi cel prezentat la Telenești de către discipolii Centrului de creație a copiilor din Comrat. Relațiile de colaborare înfiripate atunci continuă și astăzi şi am decis să le consolidăm prin alt proiect. Astfel ne vom deplasa unii la alții în raioanele Comrat, Râșcani, Taraclia, Soroca, unde vom organiza diverse activități.Vom începe a ne familiariza cu istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile găgăuzilor, ucrainenilor, bulgarilor, romilor, ruşilor, românilor din republică, cu politicile UE vizavi de viaţa şi istoria acestor etnii. Vom organiza întâlniri în raioanele respective, la care vor participa beneficiarii proiectului”, a declarat dna Furdui.

Lansarea a fost interactivă și în spiritul sărbătorilor și tradițiilor de iarnă. Teleneştenii au participat la un salut on-line reciproc cu reprezentanţii raioanelor Comrat, Taraclia, Râșcani, Soroca; au luat cunoştinţă de conținutul proiectului, și-au testat cunoștințele despre etniile care vor participa în proiect.

Vasilisa Pomencova, directoarea Bibliotecii Publice pentru Copii din Comrat a remarcat că proiectul este ceva mai complex decât cele care au fot implementate până acum:

”Am lucrat în comun toate 5 directoare de instituții, am depășit două etape. E important că în cadrul lui vor participa mulți copii începând cu vârsta de 13 ani. Am făcut un sondaj care a demonstrat că, deși nu cunosc prea multe despre etniile conlocutoare din Republica Moldova, interesul copiilor, adolescenților, tinerilor de la noi este unul  sporit”, a remarcat dna Pomencova.

Serghei Anastasov, primarul de Comrat, participant  la teleconferinţă, a salutat lansarea proiectului:

”Biblioteca ne unește, ne implică în diferite proiecte. Acesta, care va iniția conexiuni interculturale între cele 5 raioane din republică, va fi urmărit de noi pentru a găsi similitudini care să apropie şi autorităţile publice locale. Ca creștini  suntem parte a Europei, în ce privește tradițiile vom căuta să le cunoaștem, să le îmbrățișăm. Noi, găgăuzii, suntem păstrători și creatori de tradiții. Dovadă sunt căsătoriile între tinerii găgăuzi / tinerele găgăuze și reprezentanţii / reprezentantele altor etnii din Republica Moldova. Am să vă spun că sunt cupluri reușite”, a remarcat dl Anastasov.

Despre obiectivul proiectului, felul de manifestare, impactul lui, despre inițiatori și parteneri a vorbit  în cadrul teleconferinței Eugenia Railean, directoarea Bibliotecii Municipale Mihail Sadoveanu din Soroca, responsabilă de implementarea acestuia în raionul respectiv:

”Este foarte bine că, pe parcursul unui an, băștinașii își vor extinde cunoștințele în domeniile istorie, cultură, societate legate de comunităţile romilor, bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor, rușilor şi românilor care conlocuesc de veacuri alături. Grupul țintă – tineri de 17-19 ani, dar și copii. Rădăcinile proiectului se trag de la Biblioteca Vasile Alecsandri din Telenești, de la directoarea Maria Furdui, care a dat imbold ideii și ne-a mobilizat și pe ceilalți, pentru ce îi mulțumim foarte mult”, a remarcat dna Railean.

În cadrul  teleconferinței cei mai entuziasmați au fost sorocenii. O echipă de tinere, ghidate de Tamara Coșciug, au prezentat un minispectacol artistic, iar mesaje de încurajare au adresat directorul Muzeului de Istorie și Etnografie, Nicolae Bulat, președinta Societății Slavone, Ludmila Vitcovscaia. Participanţii de la Soroca au demonstrat bucate caracteristice fiecărei etnii, pregătite de echipa bibliotecii M. Sadoveanu: sarmale tradiționale moldovenești, țigănești, armenești; pește umplut după rețeta evreiască, babă neagră, plăcinte, urechiușe moldovenești; slănină, saltison/tobă, salam ucrainean; colțunași, clătite rusești ș.a.

Mesaje au parvenit și din partea celorlalți participanți ai proiectului. Iar la biblioteca din Telenești nu au lipsit surprizele specifice sărbătorilor de iarnă: colinde, jocul Moșilor, urături.

 Ion Cernei

 

 

 


Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close