Social

Klaus Iohannis a promulgat legea de DUBLARE A ALOCAȚIILOR pentru copii, de care beneficiază și basarabenii

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, marți, legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Suma ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 decembrie, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Astfel, lege prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:

– 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;

– 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Totuși, dublarea alocațiilor de la începutul acestui an, votată de parlamentari la propunerea PSD, se amână. Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că vrea să întârzie cu 6 luni termenul pentru majorare. Opoziția critică intenția premierului, părinții cer guvernului mai multă responsabilitate, iar economiștii avertizează că amânarea nu rezolvă problema reală: lipsa banilor la bugetul de stat.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker