Social

Cum a fost marcată aniversarea a 26-a a Zilei Independenței în raioanele Rezina, Orhei, Şoldăneşti şi Teleneşti

Rezina. ”VeloHoră”  şi concert

Moderatoarea evenimentului, Oxana Berghi, directoarea Grădiniței de copii nr. 1 din Rezina, ne-a relatat că „VeloHora” reprezintă o cursă de ciclism a tuturor iubitorilor de mișcare, dar și un bun prilej de aflare în aer liber într-o atmosferă de sărbătoare. Printre  cei cca 50 de participanți la „VeloHoră” figurau Alexandru Zaharov (43 de ani), Vadim Purici (42 de ani), Vladimir Abacumov (37 de ani), dar şi surorile Andreea și Vica (de 5 şi, respectiv, 3,5 ani) Bursuc din s. Ciorna. Condițiile „VeloHorei” prevedeau antrenarea cicliștilor cu vârsta de până la 10 ani în diferite jocuri, concursul desenelor pe asfalt, iar pentru ceilalți – parcurgerea unui traseu de circa 5 km pe străzile oraşului. Cicliștii au fost însoţiţi pe traseu de două echipaje ale poliției și o ambulanță. Organizatorii au avut grijă să-i asigure pe toți cu apă, dulciuri, înghețată. 

Cele două biciclete-premiu au revenit lui Ruslan Otroc și Vitalie Grușcevan, elevi la LT „Alexandru cel Bun”.

Preşedinta raionului Eleonora Graur a declarat că „VeloHora” va devini tradițională pentru Ziua Independenței.

În a doua parte a zilei a avut loc o depunere de flori la Complexul memorial din piaţa centrală a oraşului, urmată de un spectacol de sărbătoare cu genericul: ”Moldova mea – vatră străbună” și o expoziție de lucrări ale elevilor Școlii de Arte Plastice cu genericul: ”Moldova mea în culori”.

Pe final a evoluat fanfara raională „Plai Nistrean”.

 

Telenești: Paradă de autospeciale, depuneri de flori și apeluri la Unire

Ziua de 27 august a întrunit o suită de manifestări inedite. Astfel, la ora 10.00, conducerea raionului, funcţionari, consilieri, oaspeți din România au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu. Ulterior a avut loc o paradă a tehnicii auto din dotarea IP Telenești și SSE, Urgenței Medicale și Spitalului raional şi altor structuri din teritoriu, în total peste 30 de diverse autovehicole – aşa au ales oamenii să se bucure de sărbătoare.

Partea festivă a demarat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, după care dna Diana Manoli, președinta raionului, s-a adresat către public cu un mesaj de felicitare.   

Constantin  Codreanu, deputat în Parlamentul României, președintele  Comisiei Parlamentare  pentru  Comunitățile de  Români  din afara granițelor țării, Laurențiu-Cristinel  Dulamă, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț și Alina Jijie, reprezentanta Euroregiunii „Siret-Prut–Nistru”, cu sediul la Iași, adresându-se celor prezenţi, au reiterat  importanța semnării la începutul lunii august c. la Piatra Neamț a unui acord de colaborare economică  între Consiliul Raional Telenești și Consiliul Judeţean Neamț, apreciind acest acord de înfrățire precum un pas spre Unire. 

Festivitatea a continuat cu un concert pregătit de colective artistice de amatori din raion, inclusiv Orchestra de  muzică populară  „Poiana  Codrului”  de  la  Centrul  de  Cultură Telenești,  ansamblul de dansatori „Codrenii”, formația corală „Revelație” de la Casa de cultură din Inești ș.a.

 

Orhei: Avioane, muzică şi cârnați gratis

Ziua Independenței a fost marcată la Orhei cu un show aviatic și multă muzică, iar oamenii s-au îmbulzit pentru cârnaţi gratis.

Patru avioane de marca ZLIN 410 ale Aeroclubului Român, decolând de pe aerodromul sportiv de la Vadul–lui-Vodă, au demonstrat timp de 15 minute figuri de acrobație aeriană. Ştim că avia-show-ul costă milioane. Întrebat de o jurnalistă cât s-a cheltuit pentru organizarea acestei sărbători şi de unde provin banii, primarul Ilan Şor a declarat că despre cheltuieli va vorbi după Ziua Independenţei.  

Cârnații gratis, se pare, devin o tradiţie la sărbătorile organizate de primăria Orhei. De data aceasta se vorbeşte că au fost 10 mii de bucăţi. Lumea se îmbulzea după această pomană şi se certa mai ceva ca pe timpul foametei. Umilitoare privelişte, transmisă de posturi TV să ne vadă o lume întreagă…

La festivitatea dedicată Zilei Independenţei, primarul Ilan Şor a făcut declaraţii-surpriză. Dânsul a anunţat că intenţionează să deschidă în străinătate, inclusiv în Italia și Rusia, birouri de reprezentare a orheienilor. Acestea vor avea drept scop informarea orheienilor aflaţi peste hotare despre „locurile vacante din Orhei, salariile oferite, proiectele sociale, schimbările pozitive care au loc în orașul lor natal”.

 

Şoldăneşti: Parada portului popular, distincţii pentru fruntaşi, muzică şi dans

Cu ocazia aniversării a 26-a a Zilei Independenţei, la Șoldănești a avut loc o suită de manifestări.

Evenimentul a debutat în centrul orașului, unde în ajun au fost efectuate lucrări de plombare a drumului. Polițiștii, salvatorii, veteranii de război, silvicultorii, electricienii, medicii, profesorii, asistenții sociali, angajații Consiliului Raional, alături de consilieri, au defilat, iar prezentatorii evenimentului au rezumat în câteva fraze activitatea fiecărei instituții.

Aplauze au primit și colectivele artistice din fiecare localitate a raionului. Artiștii și-au demonstrat costumele naționale. Acompaniați de muzicanți și în ritm de dans, ei și-au prezentat tradițiile locale, adunate secole la rând de strămoși.

În cadrul evenimentului, care a continuat în parcul orăşenesc, Svetlana Rotundu, președinta raionului,  a oferit Diplome fruntaşilor din diferite domenii. Au fost menționați Constantin Balanici, directorul Centrului de Sănătate din oraș, care conduce 6 oficii ale medicilor de familie și 5 oficii de sănătate din raion; Veceaslav Palii, care pe parcursul a 17 ani a deținut funcția de director al Spitalului Raional Șoldănești; Veceaslav Guma, directorul Liceului Teoretic din Cotiujenii Mari; Aurelia Muștuc, specialistă principală, metodistă la Direcția raională Învățământ; Angela Ababii, primara satului Cobâlea; Natalia Jovmir, secretara Consiliului local Cotiujenii Mari; Vadim Lisnic, ofițer superior de investigații la Inspectoratul Raional de Poliție; Elvira Lavciuc, judecătoare; Grigore Bivol, șef al Secției Sănătatea Animalelor; Vadim Rusu, șeful Direcției raionale Asistență Socială și Protecția Familiei; Lilia Statii, șefa Secției Calcul și Drepturi Sociale la Casa Teritorială de Asigurări Sociale; Andrei Rusu, conducătorul unei gospodării țărănești; Mihail Gandrabur, șef al sectorului Șoldănești al SA “Drumuri Soroca”; Radu Lefter, sportiv de performanță; Igor Sârbu, campion raional, național și internațional la lupte judo și libere; Ion Graur, parohul bisericii din satul Mihuleni; Sorina Cernei, profesoară la Școala de Muzică din centrul raional.

Ion Perciun, Ion Cernei, Victor Sofroni

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker