Evenimente

Igor Dodon:”În numele cetățenilor Republicii Moldova și al meu personal, transmit sincere condoleanțe poporului ucrainean și popoarelor ai căror cetățeni se aflau la bord, precum și rudelor și familiilor celor decedați”

Șeful statului, Igor Dodon, precum și prim-ministrul Ion Chicu au transmis condoleanțe statului ucrainean și rudelor persoanelor decedate în urma prăbușirii avionului ce zbura din Teheran spre Kiev, în această dimineață

„Cu profundă tristețe și regret am aflat despre prăbușirea unui avion de pasageri ucrainean care zbura din Teheran spre Kiev. În urma accidentului, 176 de persoane au decedat, inclusiv membrii echipajului de origine ucraineană, precum și pasageri din Iran, Canada, Germania, Marea Britanie, Suedia și Afganistan. În numele cetățenilor Republicii Moldova și al meu personal, transmit sincere condoleanțe poporului ucrainean și popoarelor ai căror cetățeni se aflau la bord, precum și rudelor și familiilor celor decedați”, a menționat șeful statului, pe pagina sa de Facebook.

Și prim-ministrul Ion Chicu a transmis condoleanțe omologului său din Ucraina, Oleksiy Honcharuk, precum și apropiaților victimelor decedate în urma catastrofei aviatice din Teheran.

„Profund întristat, îmi exprim compasiunea pentru pierderea a sute de vieți în urma incidentului aviatic din 8 ianuarie, de la Teheran. În aceste clipe grele sunt cu gândul la familiile celor afectați de tragedie și le transmit condoleanțe. Dumnezeu să-i aibă în pace”, a menționat Ion Chicu.

Sursa: unimedia.info

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker