Evenimente

Referendumul pentru strămutarea pieței din Orhei ar putea avea loc pe 8 octombrie

Consiliul Municipal Orhei (CMO) a aprobat marți decizia privind data referendumului pe problema de strămutare a pieței orăşeneşti. Chestiunea a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi și a fost susținută de toți cei 23 de consilieri prezenți la ședință, relatează radioorhei.info.

Potrivit deciziei, Comisiei Electorale Centrale i se propune să stabilească data referendumului pentru 8 octombrie. Consilierii au aprobat și textul întrebării care va fi tipărit în buletinele de vot: ” ”Susțineți reamplasarea pieții din perimetrul străzilor M. Eminescu, C. Negruzzi, Piatra Neamț, Scrisului Latin, 1 Mai și Ștefan cel Mare într-o piață modernă care va dispune de toate condițiile necesare pentru desfășurarea activității comerciale la standardele europene, amplasată vizavi de Gara auto?”.

De menționat că tot în ședința respectivă, CMO a votat o decizie, intodusă și ea suplimentar pe ordinea de zi,  prin care sunt create mai multe piețe, inclusiv pe străzile menționate în întrebarea supusă referendumului.

Amintim că și anul trecut autoritățile locale au adoptat o decizie în care se solicita organizarea unui referendum local privind strămutarea pieței comerciale, dar Comisia Electorală Centrală a semnalat nereguli legate de această intenție.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close