Social

”Serbăm Crăciunul pe nou, când ne vin acasă copiii și nepoții”

Doi gospodari care respectă tradiţiile: Tudor Ţurcanu (în stânga) şi Ilie Caraman.

 Cu vreo 20 de ani în urmă, cu referire la datele serviciului județean de statistică Orhei, menționam într-un articol că fiecare a treia familie de la țară întreținea un porc pe care-l sacrifica în ajun de Crăciun, o tradiție mai veche a neamului nostru. În familiile unde nu era porc se sacrificau păsări.

Revenind la temă, am constatat că în prezent, în majoritatea localităților, dacă ai găsi vreo zece-douăzeci de familii care ar continua această tradiție. Cauzele ar fi mai multe, una ținând de deficitul de prăsilă și scumpetea ei.

 Tot mai puțini moldoveni sacrifică un porc de Crăciun

După cum mi-au spus mai mulți săteni, un purceluș de 7-8 kg poate fi cumpărat cu 700-800 de lei, lucru pe care puțini săteni pot să și-l permită, neştiind care va fi rezultatul până la urmă. Plus cheltuielile de întreținere. O variantă de soluționare a problemei ar fi experiența Angliei din timpul celui de-l Doilea Război Mondial: statul dădea gratuit unei familii sau la 2-3 cupluri un purceluș, pe care respectivii trebuiau să-l îngrașe până la 100 de kg, apoi, sacrificându-l, jumătate îl întorceau statului să facă conserve pentru armată, iar jumătate rămânea celor care l-au crescut. Inclusiv grație acestei colaborări, Marea Britanie a rezistat și a ieșit învingătoare, fără să se înfometeze lumea, într-un război de 6 (!) ani.

După mai multe căutări am găsit totuși un gospodar hotărât să sacrifice neapărat un porc în ajun de Crăciun pe stil nou. Tudor Țurcanu din raionul Teleneşti, primarul comunei Ratuș, mi-a spus că, în pofida tuturor problemelor şi ocupaţiilor sale, continuă să crească acasă 1-2 porci. Purceii îi cumpără neapărat de la ÎS Moldsuinhibrid din Orhei prin luna mai, neapărat de carne, de rasa Landrace sau Hempshir. Unul îl sacrifică la Crăciun, altul – de Paști. Dumnealui a mai adăugat că mai mulți consăteni îi urmează exemplul.

Dl Tudor a mai concretizat că, de la un timp, tot mai multă lume de la noi sărbătorește Crăciunul pe stil nou:

”În Europa şi pe alte continente Crăciunul se sărbătorește pe stil nou. Copiii, nepoții plecați la muncă sau la studii peste hotare, pot veni acasă doar în peroada 25 decembrie – 3 ianuarie. Din această cauză și moldovenii noștri, vor nu vor, au început să se reformeze și să sărbătorească Crăciunul pe stil nou. Şi noi îl serbăm împreună cu copiii și nepoții, ceea ce este normal”, spunea primarul.

Ilie Caraman, ultimul dintro dinastie de măcelari

Ilie Caraman, în vârstă de 69 de ani, este cunoscut în raionul Telenești ca bun măcelar și producător de mezeluri. Dumnealui este chemat prin tot raionul să sacrifice porci, pentru că un meşter care să taie iute un animal, să-ţi scoată carnea curată e greu de găsit şi pentru că știe cum să separe, după sortimente, calitate etc. carnea unui animal tăiat pentru consum, ca să fie utilizat totul la maximum.

Ilie Caraman mi-a spus că a mai avut un frate geamăn, pe nume Petru și a trăit o viață interesantă. Împreună cu fratele Petru au început să lucreze în secții de mezeluri, alături de tatăl lor, de la vârsta de 14 ani. Tot la acea vârstă a sacrificat primul porc:

”Tata avea niște probleme de sănătate și era la spital, dar de lucrat  trebuia. Mi-a zis mama: ai văzut ce și cum face taică-tău, te-i descurca. A fost acea sacrificare foarte problematică. Și mi-am zis atunci că trebuie s-o fac ușor și rapid, așa ca să nu chinui animalul”, ne mărturisește dumnelui.

Cu fratele Petru a făcut armata într-o unitate de tanchiști unde au însușit două meserii: cea de bucătar și cea de șofer–mecanic la tancul T-62. Fratele Petru și-a pierdut viața la 24 de ani în timpul scăldatului, pierdere retrăită dureros precum se întâmplă numai la gemeni. Ilie lucrează paznic, iar în zilele libere e chemat să sacrifice porci. Are doi copii – un fiu și o fiică. Fiul trăiește în Londra, unde crește și un nepot de 3 ani pe nume Ilie și care va veni acasă de sărbători. Ne mai spune că este practic ultimul măcelar “autori-zat” de lumea din raionul Telenești.

 

Despre tradiția creșterii porcului și stilul nou

Ilie a venit de la Telenești cu un arzător pentru gaze naturale, pe care l-a conectat prin reductor la o butelie de propan, trei cuțite de mărimi diferite, un toporaș și o piatră abrazivă pentru ascuțit cuțitele. Porcul dlui Tudor, cu o greutate în jur de 90 de kg, a scos doar un țipăt scurt. Ilie a dat foc arzătorului și porni să-l pârlească şi să-l tranşeze cu mişcări sigure, punând bucăţile pe categorii în ligheane curate.

Lucrând, Ilie ne povestea istoria celor două stiluri, care încă provoacă necazuri basarabenilor când vine vremea sărbătorilor de Crăciun:

”Pe la 1924 mitropolit al Basarabiei era Gurie Grosu, care împreună cu sinodul Mitropoliei a decis ca și biserica locală, alături de cea română, să treacă la stilul nou. Clerul rus și o parte a credincioșilor nu l-au  acceptat, apoi Basarabia după 1940 iarăși a trecut în stăpânirea patriarhiei ruse. Astfel moldovenii sărbătoresc de două ori Crăciunul și Anul Nou. Intrăm în sărbători la 25 decembrie și ieșim de Bobotează pe stil vechi, aproape peste o lună. S-ar cuveni să ne dăm și noi cu lumea civilizată”, crede Ilie.

Conform obiceului, Ilie a aruncat coada porcului în gojineața eliberată, ”ca aceasta să nu fie goală niciodată”.

”Eu cred că ar fi bine ca țăranul nostru să crească 1-2 porci acasă. Da, acum poţi să cumperi liber câteva kilograme de carne la sărbători, într-ales, nu-i vorbă. Dar porcul tău are o carne sănătoasă, de care poți fi sigur că nu te vei îmbolnăvi. Și apoi poţi să produci ce-ți place. Vrei bekon – în afară de cereale hrănești animalul și cu făină de lucernă. Vrei să ai slănină bună – alegi o rasă special pentru asta. Îl sacrifici când dorești, fără să aștepți să îmbătrânească și să adune multă grăsime. Iar carnea unui porc tânăr și crescut cu pricepere se prepară ușor și este tare gustoasă”, mai adăugă Ilie Caraman.

Ion Cernei  

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close