Social

Practici utile din Estonia pentru comunităţile din Moldova

Localitățile din Republica Moldova se confruntă cu o serie de provocări și probleme: depopulare, oportunități limitate de acces la servicii sociale și educaționale de calitate, relaţii dereglate dintre autorităţi şi populaţie etc., relata la 09 mai 2019 săptămânalul CUVÂNTUL, menţionând că în Estonia există foarte multe practici utile de soluţionare a acestor probleme, care pot fi preluate de către autorităţile din Republica Moldova.

În această ordine de idei, ziarul se referea la un grup de activiști, ghidați de Victor Guzun, ex-ambasador al Moldovei în Estonia, care-şi propusese să identifice problemele locale din R. Moldova, inclusiv din raionul Şoldăneşti, unde, cu concursul dlui Guzun, ar putea fi aplicată experiența estoniană. Atunci echipa de experţi din Estonia, în frunte cu Victor Guzun, a avut o întâlnire cu activul comunelor Vadul Raşcov şi Climăuţii de Jos. Urmare a discuţiilor informale despre posibilităţile de cooperare cu localități din Estonia, la Vadul Rașcov și Climăuții de Jos grupurile de inițiativă au identificat posibilități de cooperare/schimb de experienţă în realizarea câtorva proiecte.

Iar zilele trecute colectivul pedagogic de la Gimnaziul Vadul Raşcov a prezentat partenerilor estonieni un proiect care vizează dezvoltarea potențialului creativ-inovator din perspectiva incluziunii sociale a membrilor comunității pentru adaptarea la schimbare şi învăţare continuă a minorilor și tinerilor. Printre obiectivele proiectului sunt asigurarea accesului la o școală de calitate pentru toți copiii din satele Socola, Cot, Climăuții de Jos, sporirea atractivității și credibilității școlii, inclusiv pentru localitățile vecine cu s. Vadul Raşcov, în vederea creării unui parteneriat sănătos și eficient prin relevarea unui schimb de experiență, dezvoltarea voluntariatului.

Reporter “C”

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close