Știri

Ai de plătit pentru mai mult carburant decât crezi că încape în rezervor? Iată ce ai de făcut!

Vă amintiți probabil de un caz asemănător nu? S-a întâmplat recent, în Chișinău, iar redacția AutoExpert a ținut degetul pe puls, urmărind tot ce se va întâmpla în continuare.

Am venit chiar și cu reacții de la Dacia România, în care ne-a fost explicat cum și de ce ar putea fi încăput 68 de litri în loc de 50-52 de litri cât ar fi ”volumul utilizabil” menționat de producător.

Iată că după acest incident jurnaliștii de la bizlaw.md, au venit cu un material foarte util pentru conducătorii auto din țară. Mai ales că, foarte mulți automobiliști s-au plâns pe situații asemănătoare. Și iată deci ce e de făcut.

Cum procedați dacă la stația de alimentare ați plătit pentru mai mult combustibil decât capacitatea rezervorului?

Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a venit, recent, cu unele precizări în acest sens.

Astfel, autoritatea spune că rezervorul de combustibil, amplasat în interiorul mașinii, este un vas de metal sau polipropilenă pentru stocarea produsului petrolier, în scopul asigurării funcționării mijlocului auto. În documentația tehnică a autovehiculelor este indicată ”capacitatea rezervorului”, însă această valoare indică cantitatea de umplere recomandată de producător. Capacitatea reală a rezervorului este mai mare decât cea indicat în documentația tehnică.

Potrivit Legii metrologiei, mijloc de măsurare este un instrument care se utilizează de unul singur sau în asociere cu unul sau mai multe dispozitive auxiliare de măsurare, ori un sistem de măsurare utilizat. Un mijloc de măsurare se consideră legal după efectuarea verificării metrologice, ce reprezintă o modalitate de control metrologic legal, executat prin procedura de evaluare a conformității, conform documentelor normative aplicabile din domeniul metrologiei legale. Ulterior, se emite un buletin de verificare metrologică și/sau se aplică marcajelor de verificare metrologică.

Toate stațiile de alimentare cu produse petroliere și gaze lichefiate funcționează prin intermediul utilizării Sistemelor de măsurare şi înregistrare a cantității produselor petroliere şi gazelor lichefiate livrate cu amănuntul (SMÎPP și GL). Aceste sisteme reprezintă un mijloc de măsurare, utilizate în domeniul de interes public, ce se supun controlului metrologic legal.

Potrivit Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal, SMÎPP și GL se supun verificării metrologice periodice, și se verifică de către laboratoarele de verificări metrologice, acreditate și desemnate, o dată la șase luni.

Prin urmare, Agenția pentru Protecția Consumatorului spune că este evident că rezervorul autovehiculelor nu poate fi considerat mijloc de măsurare, însă SMÎPP și GL de la stațiile de alimentare, se supun controlului metrologic legal.

Dacă cumpărătorul are îndoieli în privinţa exactităţii dozei de produse petroliere livrate la coloană, la cererea lui, operatorul staţiei este obligat să controleze imediat starea coloanei de distribuţie şi, în cazul constatării unei diferenţe în minus, să restituie paguba cumpărătorului şi să înceteze utilizarea acestei coloane până la efectuarea reparaţiilor.

Sursa: autoexpert.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close