Politic

Deputații PPPDA propun instituirea unui moratoriu asupra „legii miliardului”

Fracțiunea Platforma DA, Blocul ACUM solicită instituirea unui moratoriu asupra implementării „legii miliardului, prin care s-a pus pe umerii cetățenilor povara întoarcerii banilor sustrași din sistemul bancar”. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată miercuri în cadrul unui briefing de presă, ulterior înregistrată la Secretariatul Parlamentului, transmite IPN.

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a dat citire unei declarații în numele fracțiunii, menționând că decizia Guvernului Filip din 2016, prin care garanțiile de stat emise de Guvernele Leancă și Gaburici au fost transformate în datorie de stat cu dobânzi exorbitante, a creat inechitate socială și a oferit impunitate persoanelor implicate în furtul miliardului. „Banii întorși până acum de cetățeni în buget pentru a pune la loc banii sustrași” ar depăși 2,3 miliarde de lei și puteau fi folosiți în scopuri sociale sau pentru proiecte de infrastructură, menționează parlamentarii fracțiunii Platformei DA.

Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, la care se referă Mold-street, cheltuielile în acest scop vor creşte de la 844,5 milioane lei în 2019, la 853 milioane – în 2020, 868 milioane lei – în 2021 şi aproape 900 milioane lei – în 2022.

Astfel costul deservirii obligați-unilor de stat respective (plata dobânzilor și a sumei principale) se va situa la un nivel de circa 0,4% din PIB în perioada anilor 2020-2022.

Întrebat de jurnaliști de ce fracțiunea Platforma DA, Blocul ACUM nu a făcut acest lucru în perioada celor cinci luni cât s-a aflat la guvernare, Alexandru Slusari a spus că, din luna iunie, 120 de zile a durat ancheta și că în urma acestei anchete, la 17 octombrie, a fost votată o hotărâre de Parlament care solicita Băncii Naţionale a Moldovei și Guvernului să vină, în termen de 60 de zile, cu propuneri de a revizui această lege. Deoarece între timp guvernul s-a schimbat, iar noul guvern nu dorește acest lucru, s-a decis să se meargă pe cale parlamentară.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker