Evenimente

Memoria deportărilor din România

La 25 noiembrie 2019, la Muzeul Raional de Istorie şi Etnografie din Teleneşti a fost inaugurată o expoziţie inedită, întitulată Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan. Expoziţia reuneşte imagini fotografice şi documente ce reflectă drama celor peste 12.791 de familii deportate în iunie 1951 în Bărăgan de către regimul comunist din România.

 La această inaugurare au fost prezenţi  elevii de la LT Lucian Blaga din oraşul  Teleneşti  în frunte cu profesoara de istorie Galina Marandici.

Expoziția a fost pregătită de  Centrul Internațional de Studii asupra comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18/19 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni: femei şi bărbaţi apţi de muncă şi familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte).

După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane pentru animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind. Întrebarea – pe care o pune expoziţia Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan – este: care a fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc: peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.

Peste cinci ani, în 1956, deportaţii s-au întors la casele lor, dar mulţi le-au găsit ocupate de profitorii regimului şi pentru a doua oară au fost obligaţi să ia viaţa de la capăt. 1600 dintre ei (dintre care 175 de copii) muriseră în detenţie şi curând osemintele lor au fost arate cu tractorul, odată cu satele făcute una cu pământul. Unele sate au fost totuşi transformate în centre de „domiciliu obligatoriu” pentru miile de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la expirarea pedepsei, dar consideraţi recalcitranţi şi „nereeducabili”.

Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam. Suplimentele de pedeapsă, mergând de la 12 la 60 de luni, convieţuirea îndelungată într-un perimetru redus le-au permis să se împrietenească, să-şi transforme noua existenţă într-o şcoală a solidarităţii.

Cea mai neomenească detenţie în această perioadă a fost aceea a şapte copii – cu vârste între 1 şi 12 ani – expulzaţi la Lăteşti împreună cu mama lor, după ce tatăl, preot reformat, fusese condamant la 22 de ani. Un alt preot, ortodox, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru că a îndrăznit să părăsească pentru scurt timp domiciliul obligatoriu (DO), unde fusese adus după alţi 9 ani de detenţie. În rezumat, totuşi, destrămarea ţesutului civic n-a reuşit nici în cazul deportaţilor, nici în cel al „DO-iştilor”, comuniştii trebuind să amâne atomizarea totală a societăţii până în anii 70-80, când noile generaţii au cedat în faţa terorii profilactice declanşate de noul regim comunist.

Expoziţia Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii ’50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea “listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit „domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC.

Expoziţia a fost realizată în 2011 la împlinirea a 60 de ani de la deportările din iunie 1951 și a fost parte din proiectul Memoria deportărilor din România, susţinut de programul Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei al Comisiei Europene.

Echipa de realizare a expoziției: Romulus Rusan alături de Ioana Boca, Virginia Ion, Andreea Cârstea, Angela Bilcea, în parteneriat cu Institutul de Istorie al Academiei de Știinţe a Moldovei și Centrul de Excelență Institutul ProMemoria, USM.

Această expoziţie se va afla în muzeul nostru până pe data de 18 decembrie 2019. Invităm toţi doritorii să o vizionaţi şi să cercetaţi, să vedeţi  prin ce calvar  au trecut bieţii oameni nevinovaţi, să vă convingeţi că, peste tot pe unde a ajuns, comunismul a fost feroce, distrugător.

Elena Ilescu, directoare MRIE Teleneşti,

Speranţa Rusu, muzeografă

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close