Politic

Prezidențiale în România. Un salt vizibil in turul II.

A început a doua zi de vot la alegerile prezidențiale pentru românii din diaspora. La ora 7:00 s-au deschis cele 37 de secții de votare din Republica Moldova, unde se înregistrează mereu prezențe mari. De asemenea, s-a reluat votul și în Grecia, Cipru și Israel, alte țări unde locuiesc mulți români.

Diaspora română s-a mobilizat mai bine decât acum două săptămâni, transmite Digi24. Aproape 100.000 de oameni din străinătate au votat până acum pe liste suplimentare, cu peste 17.000 mai mulți ca în primul tur, la aceeași oră. A scăzut, însă, numărul celor care au votat prin corespondență.

Indiferent unde se află sau din ce motiv – fie ca sunt stabiliți acolo sau doar în trecere – mulți români și-au făcut timp să treacă și pe la urne. Vor să voteze și foarte important, vor să-și vadă cât mai mulți concetățeni făcând la fel.Un salt vizibil în numărul votanților s-a văzut după ce s-au deschis secțiile în Republica Moldova, apoi când a început votul în țările aflate pe fusul orar al Europei Centrale. Adică exact acelea unde sunt cele mai numeroase comunități românești – Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie sau Olanda.

Sursa: jurnal.md

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker