Evenimente

Universul tinerilor este plin de optimism şi culoare

Una din lucrările care a fost apreciată cu locul I în concurs.

În perioada 04-17 noiembrie 2019, în raionul Şoldăneşti s-a desfăşurat Concursul raional de desen dedicat Zilei Naționale a Tineretului. Concursul a fost organizat de Secţia Cultură, Tineret şi Sport în colaborare cu Direcţia Învăţământ, având genericul Universul tinerilor şi scopul de a atrage tinerii în activitățile culturale, dezvoltarea respectului pentru valorile artei şi stimularea spiritului artistic, talentului, aptitudinilor tinerilor.

   Totalurile concursului au fost făcute de un juriu format din personalităţi de referinţă din domeniul culturii, artelor plastice și desenului. Participanţii au fost clasaţi în trei categorii de vârstă: 13-14 ani, 15 ani şi 16-20 de ani. Pentru fiecare ca-tegorie au fost stabilite şi decernate câte trei premii în mărime de 350, 250 şi, respectiv, 150 de lei. Şapte învingători sunt din or. Şoldăneşti, doi – din satul Cotiujenii Mari.

Cele mai înalte aprecieri le-au avut lucrările prezentate de Adriana Cebotari, Daniela Şerban, Adriana Gligor, Alexandu Lachi, toţi din Şoldăneşti.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker