Politic

PPDA se va reforma și va crea asociația aleșilor săi locali

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) își propune să creeze o asociație a primarilor și consilierilor, aleși în urma scrutinului din 20 octombrie și în turul doi din 3 noiembrie. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Politic Național al formațiunii, transmite IPN.

„Platforma Demnitate și Adevăr consideră starea actuală a finanțelor publice locale și nivelul de descentralizare drept lamentabilă și condamnă tentativele guvernării PSRM-PDM de a păstra actualul model hipercentralizat al statului. Republica Moldova este codașă la capitolul autonomiei locale cu numai 12% venituri proprii în bugetele locale față de 34,4% indicatorul mediu în UE”, a spus liderul PPDA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Consiliului.

Potrivit lui, autoritățile locale au obligația de a îndeplini 22 de funcții prevăzute de legislația existentă pentru care nu au nici resurse, nici capacități efective. „Noi, vom fi principalul avocat al descentralizării și autonomiei locale în Republica Moldova, Platforma Demnitate și Adevăr  garantează sprijinul său proiectelor de dezvoltare și continuare a înfrățirilor firești, organice, practice, cu alte colectivități locale din România, dar și din Europa”, a afirmat Andrei Năstase.

Sâmbătă și conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate s-a întrunit cu primarii și reprezentanții consilierilor raionali aleși din partea PAS. S-a discutat despre situația politică din țară și despre susținerea pentru aleșii locali, inclusiv cu ajutorul partenerilor externi. „Suntem mai hotărâți ca niciodată să livrăm oamenilor condiții mai bune de viață și să le restabilim speranța”, se menționează într-o scurtă postare a PAS pe rețelele de socializare.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker