Apropo

Amnezia – sindromul elitei PD

Dicţionarul limbii române explică termenul „amnezie” în felul următor: “pierderea totală sau parţială a memoriei”. Acest sindrom poate apărea în urma unui accident, care a cauzat un traumatism la nivelul craniului, o comoţie cerebrală etc. când pacientul, după accident, revenindu-şi, îşi pierde parţial memoria, uitând evenimentele care au avut loc până la accident. În medicină astfel de amnezie se numeşte retrogradă. Dar la vârstnici se mai atestă şi amnesia fixă, când respectivii memorizează bine evenimentele din trecut, iar cele curente le uită repede.

De la un timp acest sindrom se obsrevă şi la unii activişti ai Partidului Democrat.

Preşedintele de onoare al PDM, D. Diacov, de exemplu, la întrebarea moderatoarei de la TV-8, Natalia Morari, despre schemele şi sursele de finanţare ale partidului şi deciziile voluntariste ale lui Plahotniuc, fără să roşească, a răspuns că nu ţine minte aşa ceva.

În loc să se pocăiască şi să recunoască abuzurile din trecut, în timpul discuţiei, el imediat trecea la altă temă, începând să critice actuala guvernare.

La fel şi ex-premierul P. Filip, care a declarat că doar o dată sau de două ori a fost la sediul PDM şi că hotărârile se luau la el în cabinet. Şi asta după zecile de reportaje de la întrunirile Guvernului la sediul PDM unde v.Plahotniuc le dădea indicaţii ce şi cum să facă.

Întrebat despre legalitatea hotărârii fostei Curţi Constituţionale în ceea ce priveşte investirea noului Guvern şi peripeţiile ce au avut loc apoi, P. Filip s-a năpustit asupra componenţei actualei Curţi, care ar fi politizată.

  1. Cebotari a început să-şi amintească cum deseori era invitat la sediul GBC, cu treabă sau fără, pe la miez de noapte, lucru care îi crea situaţii neplăcute în familie, dar nu avea cum să se împotrivească, pentru că avea multe afaceri de familie, acceptate de coordonator. „Puteai să te trezeşti cu apeluri telefonice după miezul nopţii şi să fii convocat în şedinţe pe probleme administrative”.

E alarmant faptul că senilitatea (stare patologică provocată de îmbătrânire) se obseră şi la membrii elitei tinere a PDM tot sub formă atipică, adică uită trecutul, urmărind foarte atent prezentul.

Ex-speakerul A. Candu se revolta nu demult că majoritatea parlamentară refuză să includă în agenda şedinţelor unele proiecte elaborate de democraţi. Dar cum proceda dânsul când se afla în fotoliul preşedintelui Parlamentului?

La fel Serioja Sârbu, care a uitat cum pregătea amendamente după amendamente, la legile în vigoare, pentru a încuraja corupţia, monopolismul, subordonarea justiţiei intereselor PDM şi liderilor lui. Dumnealui din prima zi după schimbarea guvernării a şi început cu criticile precum că actuala majoritate parlamentară schimbă legile adoptate de democraţi, caută nod în papură opoziţiei formate din fracţiunile PDM şi PPŞ…

Serghei Sârbu, peromotorul activ al sistemului electoral mixt, foarte frumos explica alegătorilor cât de bine e să ai deputatul tău în teritoriu, dar când au ajuns la alegeri, şi-a găsit loc nu în circumscriţii, ci pe lista naţională.

Cred că unii membri ai PDM au nevoie urgent de un tratament serios pentru a-şi recupera memoria pierdută după ce coordonatorul şi formaţiunea au căzut de pe tronul Puterii.

Între timp ar fi bine ca respectivii să se pocăiască de păcatele săvârşite, să coboare cu picioarele pe pământ şi astfel să scape de amnezie.

Dumitru Noroc, deputat în Primul Parlament, membru al Consiliului Uniunii Pensionarilor din R. Moldova, Om Emerit

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker