Evenimente

Liceul Teoretic Evrika din Râbnița a împlinit 30 de ani

Unica instituție de învățământ cu predare în limba română din Râbnița și una dintre cele opt din stânga Nistrului, Liceul Teoretic Evrika, a ajuns la aniversarea a 30-a. Liceul are 200 de elevi și 30 de profesori.

Cea mai mare problemă a instituției rămâne şi azi lipsa unui sediu, elevii fiind nevoiți să studieze în locul unei foste grădiniţe – sediu care nu aparține liceului, transmite IPN cu referire la Elita TV.

Potrivit sursei, „dacă de la începuturi, presiunile și frica au redus din numărul elevilor, acum, peste ani, aici vin să-și facă studiile elevi din alte școli din raionul Râbnița și chiar din raionul vecin – de peste Nistru – Rezina. Peste 1600 de fete și băieți au absolvit această instituție de învățământ. Zeci de absolvenți sunt azi cartea de vizită a liceului în toată lumea: în economie, drept, medicină, showbiz și alte domenii, fie în țară sau peste hotare și chiar în Parlamentul European”.

Festivitatea aniversară a Liceului a avut loc în incinta Palatului de Cultură din Râbnița. La eveniment, părinți ai primelor generații de elevi, și-au amintit cum băteau la ușile ambasadelor, fiind uneori chiar și oaspeți nedoriți acolo, pentru a apăra școala copiilor lor. Potrivit părinților, colectivele pedagogice din instituţiile de învăţământ din raioanele de est au făcut atât de mult, cât nu au făcut toate guvernările de până acum.

Vorbind despre cele opt licee cu predare în limba română din stânga Nistrului, Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol, a spus că acest lanț din opt verigi a devenit acum foarte puternic. „Voi nu învățați istorie, voi faceți istorie”, a spus Ion Iovcev.

La eveniment au participat șefi de instituții de pe ambele maluri ale Nistrului, reprezentanți ai Ministeruliu Educației, Culturii și Cercetării, Biroului pentru Reintegrare, alte autorități de la Chișinău și oaspeți din România.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker