Politic

În arest, dar nu chiar. Marina Tauber participă la întâlnirile cu alegătorii din Jora de Mijloc și Orhei, în pofida măsurii preventive (FOTO)

Vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber, pare să participe activ în viața electorală a comunei în care mai ieri a fost primăriță. Deputata, recent lipsită de imunitate, apare în câteva postări pe Facebook la întâlniri cu alegătorii din Jora de Mijloc și Orhei, în pofida faptului că, prin decizia Curții de Apel, Tauber se află în arest la domiciliu. Mai mult, deputata afirmă că instanța i-a permis să iasă din casă de la 8:00 și până la 20:00, relatează agora.md.

 

 

„Fiind în continuare șef al staff-ului electoral pentru orașul Orhei, dar și candidat la funcția de consilier municipal, sub numărul 1 în listă, fiind delegată în aceste funcții de domnul președinte Ilan Șor și echipa mea dragă de partid, am avut o întrevedere de lucru și o ședință de suflet cu echipa noastră din Orhei, cu staff-ul nostru electoral, și desigur că cu candidatul nostru la funcția de Primar – Primarul nostru Pavel Verejan”, scrie Tauber într-o postare pe Facebook.

În altă postare, aceasta apare la întâlnire cu alegătorii din Jora de Mijloc, cărora le transmite că datorită lor a „pășit în lumea politicii”.

În subsolul fiecărei postări este notat că mesajul e transmis pe Facebook prin intermediul avocaților, iar contul e gestionat de o altă persoană.

Mai mult, avocatul lui Tauber, Iulian Balan, a declarat pentru Newsmaker că instanța i-a permis politicianei să iasă din casă de la 8:00 la 20:00, pentru întâlniri cu alegătorii.Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, rămâne în arest la domiciliu, în pofida faptului că procurorii au cerut o pedeapsă mai aspră pentru politiciană. Decizia a fost luată pe 26 septembrie, de magistrații Curții de Apel Chișinău, după ce acuzatorii au făcut recurs la decizia Judecătoriei Chișinău.

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close