Electorala 2019PoliticRezina

Victor Cibotari, Blocul ACUM

Profilul candidatului

 

Integritatea în activitatea politică

Victor Cibotari, candidatul Blocului ACUM la funcţia de primar al orașului Rezina la alegerile din 20 octombrie 2019, vine din lumea afacerilor, dar are și reputaţie de activist civic. Pedagog de profesie, conform primelor studii, la vârsta de 56 de ani este student în anul patru la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Un timp a fost susţinător al Mişcării Antimafie.

Candidatul este originar din s. Saharna Nouă, dar de mai mulţi ani locuieşte în or. Rezina. A absolvit Colegiul pedagogic din Orhei şi timp de patru ani, până a fi înrolat, a fost învăţător şcolar.  Revenit din armată, s-a făcut antreprenor.

Mai întâi s-a ocupat de importul şi exportul de mărfuri. Apoi, în a. 1993, a fondat o întreprindere individuală, pe care o gestionează  până în prezent. Totodată administrează şi un SRL fondat de fiul său. Este președinte al Asociației întreprinzătorilor din raionul Rezina Antres. De câţiva ani administrează site-ul grupului Rezina în pericol, o sursă de informaţie care s-a declarat în opoziţie faţă de guvernarea democrat-comunistă a raionului Rezina. Grupul declară drept scop al său monitorizarea activității autorităților raionale pentru a informa populaţia despre conflictele acesteia cu legea.

 

Integritatea în gestionarea averilor și intereselor personale

Conform declaraţiei de venituri şi interese depusă la CEC, în ultimii doi ani, din activitatea antreprenorială, Victor Cibotari a avut un venit de 93 109 de lei, iar soţia – 117 011 de lei. Familia Cibotari are în proprietate un apartament de 46,9 m2 în or. Rezina, procurat în anul 2016 şi care valorează 185 mii de lei, dar şi o casă de 62 m2 în s. Buciuşca, donată de părinţi, cu valoarea de 120 mii de lei.

 

Integritatea în gestionarea funcției publice sau de partid

În ultimii opt ani, Victor Cibotari, împreună cu alţi activişti civici din Rezina, au iniţiat procese judiciare împotriva Consiliului orășenesc, atacând mai multe decizii privind modul de repartizare și înstrăinare a bunurilor imobile din domeniul  public. Procuratura  raională a fost chemată în judecată pentru reacţie neadecvată, în opinia actualului candidat, la cererile oamenilor, iar Poliţia – pentru procese-verbale considerate neîntemeiate și întocmite la comandă. Dosarele împotriva Poliţiei le-a câştigat, nu și pe cele împotriva Consiliului orășenesc Rezina. Dosarele împotriva procurorilor de asemenea le-a pierdut la Curtea de Apel.

Victor Cibotari a adresat petiții și plângeri către Procuratura Generală, CNI, MAI, unele făcute în baza investigaţiilor publicate în ziarul CUVÂNTUL. Unele petiții s-au soldat cu intentarea de dosare penale, dar care încă nu au ajuns în instanța de judecată.

 

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Tudor Iaşcenco

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019,  prin campania de monitorizare şi informare, implementată de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova / Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker