Avem o țară mică,
Ce ruptă e de mama
Și care după secole
Rămâne-acum orfană.
O țară destrămată,
Pe care-o plâng Carpații
Și Prutu-n hohot plânge,
Și Nistru-și plânge frații.
Români sunt frații noștri,
Români suntem și noi,
Sunten o “națiune”
Creată prin război.
Din sânge plăsmuită,
Din lacrima de mamă,
Din leşuri îngropate
Pe câmpul de prigoană.
Rușine să ne fie,
Ne-or blestema străbunii:
Ne-au dat o țara întreagă,
Iar noi o dăm fărâme
Duşmanilor ce rup
Bucată cu bucată
Din trupul ei pământuri,
Simţirea românească.
Stăm și privim ca lașii,
De parc-am fi străini,
Străini cu-aceiași limbă,
Cu-aceleași idealuri,
Cu inima română,
În veci aici stăpâni.
Ne trebuie un Ștefan
Sau un Vladimirescu,
Pe cer un nou Luceafăr
Pe nume Eminescu,
Să ne trezească simțul
Și dragostea de țară,
Un Cuza să ne-adune
În România mare.
Adrian Ursu, s. Mândreşti
Foto simbol. Istorii Regasite
Source: cuvintul.md
