Util

Indicația a fost anulată

Un grup de pensionari din or. Șoldănești s-au adresat la redacția săptămânalului CUVÂNTUL cu o petiţie că “Poşta Moldovei” intenţionează să le perceapă plată pentru ca factorul poştal să le aducă pensia la domiciliu.

 

„Până în luna septembrie a.c. poştaşa ne aducea acasă pensia în mod gratuit. Dar nu demult am fost informaţi că în continuare pentru acest serviciu va trebui să plătim lunar câte 10 lei. Este legală această taxă? Noi şi aşa primim o pensie mizeră”, ni s-au plâns pensionarii.

Solicitat să comenteze scrisoarea pensionarilor, Valeriu Amarfii, directorul Centrului de Poștă Rezina-Șoldănești, a remarcat că din partea Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” cu adevărat a parvenit o indicație precum că pensionarii care nu se pot deplasa la oficiile poștale pentru a-și ridica pensiile, în baza unei cereri-tip, vor fi deserviți la domiciliu gratis.

Pentru alți doritori de a li se presta acest serviciu a fost indicat un tarif de 5 lei lunar pentru pensionarii din mediul rural și 10 lei pentru cei din orașe-centre raionale. Însă peste puţin timp am primit ordin să stopăm realizarea acestei indicații, care mai apoi a fost și anulată.

La moment pensionarii care nu se pot prezenta la oficiile poștale pentru a-și primi pensiile sunt deserviți de către factorii poștali la domiciliu, ca și înainte, gratuit”, a accentuat dl Amarfii.

Foto simbol ZiarulNational.md

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker