EvenimenteTelenești

Tată și fiu din Telenești – trimiși după gratii pentru omorul unei mame

Foto simbol. sursa: axanews.ro

Luni, 16 septembrie 2019, Procuratura Generală a anunțat sentința obținută de către procurori, de condamnare la 21 și 19 ani de ispășire a pedepsei cu închisoarea a unui tată și a fiului său, pentru omorul cu deosebită cruzime a unei victime din Telenești, precum și pentru vătămarea rudei care a încercat să intervină.

 

Au omorât-o pe mamă, care a încercat să-și apere fiica

Tatăl și fiul acestuia de 20 de ani au acționat de comun acord, atunci când s-au înarmat cu un cuțit și un nunchaku (armă folosită în artele marțiale) și au intrat în curtea victimei, cu scopul de a-i lua viața. Cei doi veniseră să ceară socoteală victimei că le-ar scoate vorbe rele.

Acolo, în timp ce fiul o ținea pe victimă, tatăl i-a aplicat lovituri cu ambele arme, în mai multe regiuni ale corpului. Însă, în acele momente a intervenit mama acesteia. Dânsa a strigat după ajutor pentru ca să-și apere fiica. Atunci, făptașii s-au schimbat cu rolurile: fiul, care inițial o imobilizase pe victimă, a continuat fapta tatălui, cu pumnii și picioarele; iar tatăl a pătruns în locuința mamei victimei, care, apropo, anterior a trăit în concubinaj cu tata–aggressor, unde a omorât-o cu deosebită cruzime, chiar dacă, de această dată, fiica acesteia a încercat să intervină pentru ca să-și salveze mama.

 

Făptașii au fost condamnați la închisoare, dar au atacat sentința

Procurorii au cerut instanței de judecată condamnarea ambilor făptași. Astfel, tatăl a fost condamnat pentru aceste fărădelegi la ispășirea pedepsei cu închisoare pentru un termen de 21 de ani și obligat să plătească 240 mii de lei prejudicii morale și materiale. Fiul acestuia a fost condamnat la 19 ani de închisoare și obligat să plătească suma de 180 mii de lei. Suplimentar, ambii făptași au fost obligați să plătească peste 70 mii de lei pentru funeralii, cheltuieli judiciare, asistență juridică.

Făptașii, însă, au atacat sentința, motivând că tatăl ar trebui să primească o pedeapsă mai blândă, iar fiul trebuia eliberat de răspundere, așa cum nu ar fi comis această faptă. Totuși Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința și va pronunța decizia motivată la data de 9 octombrie 2019. Menționăm că decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.

După cum am fost informaţi la Procuratura raionului Teleneşti, Curtea de Apel Chișinău a lăsat fără schimbare sentința.

 

 

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker