OrheiSocial

Gropile de pe şosea au scos lumea la protest

La protest s-au adunat locuitori din şapte sate din zonă, iar drumul a fost închis pentru mai mult de trei ore

Circa 100 de autovehicule au fost blocate de șoferi sâmbăta trecută pe o porţiune a drumului dintre localitățile Vatici şi Morozeni, raionul Orhei. Sătenii s-au declarat nemulţumiţi de starea deplorabilă a tronsonului respectiv. Şoseaua a fost împânzită de maşini din ambele direcţii. Astfel, protestatarii au încercat să atenţioneze autorităţile asupra necesităţii soluționării operative a problemei. Ei au propus reprezentanţilor mass-media zeci de imagini despre impactul gropilor asupra deteriorării mijloacelor de transport.

După cum ne-au relatat martori ai evenimentului, la protest s-au adunat locuitori din şapte sate din zonă, iar drumul a fost închis pentru mai mult de trei ore. Oamenii se plâng că sunt nevoiți lunar să repare mașinile, cheltuind sume enorme din cauza drumului avariat:

“Drumul acesta este de importanţă națională, în toamna anului trecut gropile au fost plombate, dar sectorul iarăşi este brăzdat de o mulţime de gropi”, ne-a spus Petru Dohocher, om de afaceri din Vatici.

Gheorghe Morozan, primarul de Morozeni, a relatat pentru CUVÂNTUL: “Reparaţia tronsonului de la podul din s. Vatici până la intrarea în Morozeni şi spre marginea s. Breanova şi s. Puţintei a fost planificată pentru a. 2019, fiind alocaţi 9 milioane de lei. Lucrările însă n-au început încă. Acest drum este în gestiunea Întreprinderii de Stat Administraţia de Stat a Drumurilor şi a fost construit în 1994-95. Atunci pe îmbrăcămintea de pietriş şi moluză a fost aşternut un strat de vreo 5 cm de asfalt. În anii următori, practic în fiecare an, aici doar se plombează gropile”.

Primarul a mai concretizat că protestul a fost organizat de proprietarii de curse pentru pasageri, care motivează că suportă cheltuieli mari pentru reparaţia vehiculelor distruse din cauza drumului deteriorat. Dumnealui speră că la întâlnirea reprezentanţilor ÎS Administraţia de Stat a Drumurilor şi administraţiei raionului, preconizată pentru sfârşitul săptămânii curente, se va găsi o soluţie pentru problema dată.

“Noi am ieşit să protestăm contra drumurilor de proastă calitate. Din an în an impozitul rutier creşte, dar asta nu se reflectă la modul cuvenit şi asupra calităţii drumurilor. Dacă situaţia nu se va schimba, protestele vor continua”, ne-au relatat alți protestatari, contactați telefonic.

Preşedintele raionului Orhei, Ion Frunze, a mers dis-de-dimineaţă şi a discutat cu protestatarii. Acesta a declarat că anterior, Guvernul Filip a alocat bani pentru reabilitarea drumului respectiv, care depăşeşte 20 de kilometri. Însă, potrivit lui, ulterior destinația banilor a fost schimbată.

“Drumul urmează a fi reabilitat pe parcursul anului 2019. Sperăm mult că în această săptămână va veni persoana responsabilă de la Chişinău şi va răspunde la întrebările cetăţenilor”, a spus preşedintele raionului Orhei, Ion Frunze.

Ghenadie Sajin, conducătorul unei firme de transport, originar din Morozeni, este de altă părere:

”Am fost la Ministerul Economiei, unde am avut o întrevedere cu secretarul de stat. Domnia sa m-a asigurat că se vor lua măsuri. Am avut de asemenea o întâlnire la aceeași temă cu vicepremierul, ministrul de Interne, Andrei Năstase, care ne-a făgăduit că va ține la control problema respectivă. Ulterior, când ne întorceam acasă, am observat că, de la Vatici spre Morozeni, echipe de drumari plombau gropile, situație care nu ne prea aranjează, fiindcă este nevoie de o reabilitare completă a drumului. Ni s-a făgăduit că spre sfârșitul acestei săptămâni o să vină o comisie de la ministerul respectiv și de la Consiliul Raional Orhei pentru a decide asupra măsurilor care trebuie şi pot fi întreprinse”, a menționat dl Sajin, adăugând că, dacă aceasta nu se va întâmpla, protestele ar putea fi continuate duminica viitoare:

”Vrem lucrări calitative, ca traseul să nu se transforme în gropi după primul dezgheț. Vrem să dovedim conducerii de la Orhei că nu suntem indiferenți vizavi de faptul cum se cheltuie banul public”, a remarcat dl Sajin.

Ion Cernei

 

 

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker