De 25 de ani nu au mai avut lumină stradală în sat
Satul Ordășei a reușit să-și renoveze, după 25 de ani, rețeaua de iluminare stradală. Au fost instalați stâlpi de beton pe o distanță de 600 de metri şi corpuri de iluminat LED moderne, mult mai economicoase decât precedentele.
”Achităm către „Union Fenosa” câte 1500 de lei lunar, o sumă destul de suportabilă pentru primăria noastră. Proiectul a costat 80 000 lei și a fost realizat din sursele primăriei”, a relatat pentru ”C” Andrei Moldovanu, primarul satului.
Mihail Baraga, în trecut președinte al sovietului sătesc Ordășei, ne-a spus că renovarea iluminării stradale era așteptată demult în localitate:
”Iluminarea stradală este un semn de speranță că viața comunității are semne spre schimbare. Acum avem mai multă lumină în sat decât în perioada de până la 1989. Important este că au fost schimbaţi o mare parte din stâlpii de lemn care au o vârstă mai mare de 50 de ani cu piloni de beton”, spune M. Baraga.
De remarcat că primăria Ordăței este a noua din cele 31 de primării din raion care au reușit să-și renoveze iluminarea stradală.
Ion Cernei
Source: cuvintul.md