Social

Copiii alcoolicilor – educaţi de stat

Alături de cele câteva programe de asistenţă socială materializate pe parcursul ultimilor ani, în 2017 Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei (DASPF) Orhei s-a implicat plenar şi în câteva subprograme. Drept exemplu de succes poate servi proiectul “Familii puternice pentru fiecare copil”.

După cum ne-a relatat Ion Racu, şeful Direcţiei, proiectul are mai multe compartimente. Unul din ele vizează copiii din familiile în care un membru face abuz de alcool.

“Au fost create 12 grupuri, din care fac parte 129 de copii. În fiecare grup avem doi pedagogi, un psiholog, un specialist din partea DASPF, care monitorizează  activitatea respectivă, dar şi o persoană din rândul comunităţii. Sarcina persoanelor respective este să se întâlnească mai des cu discipolii selectaţi, să converseze cu ei, să le organizeze vizite în familii bune, să desfăşoare discuţii educative pe marginea unor cărţi, filme şi situaţii din viaţă etc. 

Un alt compartiment este destinat părinţilor şi prevede instruirea lor în domeniul educaţiei copiilor. Activităţile urmează să demareze la 1 octombrie c. la Centrul multifuncţional din satul Peresecina, care va oferi servicii părinţilor nu numai din localitatea dată, dar şi din satele vecine.

Consiliul Consultativ al Copiilor urmează să implice copii–voluntari în prestarea serviciilor sociale familiilor defavorizate.

Dl Racu a menţionat că în cadrul acestor activităţi au fost repartizate ajutoare umanitare în sumă de peste 60 000 de lei. De exemplu, unei familii din Ivancea i s-a acordat ajutor în sumă de 21 000 lei pentru a-şi repara locuinţa, iar Primăria comunei a monitorizat procesul reparaţiei casei respective.

Recent, DASPF Orhei şi-a împărtăşit experienţa cu un grup de specialişti ai serviciilor “Echipa Mobilă” din Autonomia Găgăuză, or. Tiraspol şi raionul Slobozia în cadrul unei vizite de studiu a acestora la Orhei şi Peresecina.

În imagine: Ion Racu

 Ion Cernei      

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker