Direcţia Teritorială Centru a Centrului Naţional Anticorupţie a informat redacţia săptămânalului CUVÂNTUL, că în limitele competenţelor atribuite prin lege, Centrul a examinat aspectele invocate în publicaţia Secrete comerciale sau cum autorităţile din Rezina toacă milioane de bani publici, privind acţiunile pretins a fi ilegale ale factorilor de decizie ai Consiliului Raional Rezina, manifestate prin utilizarea frauduloasă a banilor publici alocaţi şi cheltuiţi pentru sporirea eficienţei energetice a instituţiilor de educaţie din raionul Rezina.
“Astfel, având în vedere faptul că pentru adoptarea deciziei este necesar de efectuat un complex de măsuri de verificare suplimentară, ce necesită o perioadă de timp mai îndelungată, despre decizia adoptată vă vom informa suplimentar”, se concretizează în scrisoarea Centrului.
Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.
Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare
Abonamente CUVÂNTUL
Contribuitor
Fan
Patron
€4
€7
€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:
Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică.
Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.