Social

Odă limbii române

Vorbim

cum ne-a-nvățat mama a spune

lucrurilor din jurul nostru –

jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,

pentru unii,

că ne-nțelege și apa

și ascuțișul de coasă

al lunii,

muntele și luminișul de la știubeu;

vorbim atât de omenește

că uneori Dumnezeu,

sub umbra cuvintelor noastre,

se odihnește.

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,

sorbim din ulcică și vin și lumină,

Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;

nu au declinare

nici de venit, nici de dus,

ci numai orizontul de sus –

taboric urcuș de Vinere Mare.

N-avem tâlmaci

în această prisacă și Vale a Plângerii;

chiar îngerii,

omeneasca vrând s-o deprindă,

merg la gramatica noastră din ghindă,

iar veacul

din duhul pietrei ce nu se schimbă

răspunde plevei ce-o vântură vântul

Oamenii ăștia s-au născut din limbă,

că înaintea lor,

Întru-nceput,

le-a fost Cuvântul.

Dumitru Ichim, preot, scriitor, Canada

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close