EvenimenteȘoldănești

La Rogojeni a fost lansat un proiect pentru dezvoltarea artizanatului

Mai mulți ani la rând, în ultima zi de duminică a lunii august, la Rogojeni, raionul Şoldăneşti, sunt marcate trei sărbători: Ziua Independenței Republicii Moldova, Ziua Limbii Române și  Ziua satului. De regulă, în cadrul acestei manifestații, administrația localității vine cu mențiuni pentru cei mai destoinici rogojeneni, de asemenea sunt onorate familiile care ajung la nunta de aur.

În anul curent, în cadrul serbării a fost de asemenea lansat proiectul Confecționarea obiectelor manuale și de artizanat. Acest lucru s-a produs grație AO Centrul de dezvoltare durabilă a satului Rogojeni, care a obținut suport financiar de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Est-Europene, proiectul mai fiind cofinanțat de Ambasada Suediei. Pe parcursul a unui an, rogojenenii urmează să înroleze 20 de meșteri populari în promovarea și valorificarea artizanatului.

În cadrul evenimentului, mai mulți meșteri populari din localitate, dar și din satele megieșe și-au demonstrat măestria, expunând obiecte confecționate de dânșii.

Victor Sofroni

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker