Știri

Personalul de specialitate din muzeele raionale și locale va fi angajat prin concurs

Personalul de specialitate din muzeele raionale și locale va fi angajat prin concurs, organizat de conducerea instituțiilor. Un proiect de lege de modificare a Legii Muzeelor a fost aprobat vineri de Parlament în două lecturi, transmite IPN.

Potrivit unuia dintre autori, deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, modificările vor simplifica procedura de angajare a personalului de specialitate în instituțiile muzeale.

Conform prevederilor legale actuale, angajarea personalului de specialitate se efectuează de către autoritatea administrației publice locale de nivelul doi în cazul muzeelor raionale, autoritatea administrației publice locale din UTA Găgăuzia în cazul muzeelor din UTAG și de către autoritatea administrației publice locale de nivelul unu, în cazul muzeelor locale.

În nota informativă a inițiativei legislative se menționează că procedura este una dificilă și exclude administrația muzeului din procesul decizional cu privire la angajarea personalului de specialitate. Lucrul acesta duce la apariția diferitor dificultăți, tergiversări în activitatea instituției muzeistice, precum și generează contradicții în procesul de gestionare eficientă a instituției, personalul nefiind subordonat directorului, care nu are calitatea de angajator.

„Legea muzeelor prevede că angajarea personalului de specialitate din muzeele naționale se efectuează de către conducerea muzeului, care este o procedură juridică clară și, prin urmare, considerăm că această procedură trebuie să fie aplicată și în cazul muzeelor raionale, ale UTA Găgăuzia și în cazul muzeelor locale”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker