OrheiSocial

Unchiul și nepotul Gamarț au edificat un monument deportaţilor la baștina părinților lor

Ion Gamarț (în stânga) şi Nicolae Gamarţ la inaugurarea monumentului.

 

Prima cale ferată din raionul Orhei a fost inaugurată în satul Breanova, comuna Morozeni, și este parte a unui monument de o deosebită semnificație. Șinele reprezintă standardul rusesc al căilor ferate, distanța are o lungime de trei metri, dar îndreaptă gândurile și sufletele noastre departe, acolo unde au fost deportați, 70 de ani în urmă, mii de moldoveni. Printre aceștia au fost Simion și Eufrosinia Gamarț împreună cu 4 copii ai lor, familie de gospodari, a căror urmași au finanțat edificarea unui monument în memoria victimelor deportărilor staliniste.

Ion Gamarț, primarul de Pelivan, nepot al Efrosiniei și lui Simion Gamarț, s-a născut deja în satul pe care acum îl conduce or, familiei revenite după 1956 din Siberia nu i s-a permis să trăiască la Breanova, precum nu li s-a permis tuturor deportaţilor să revină în satele şi la casele lor. Au ales Pelivanul, satul care, după ”dezghețul hrușciovist”, a devenit vatră pentru toți  cei întorşi din deportare.

”Noi nu am uitat de unde ne tragem, de aceea am dorit să edificăm o coloană încununată de o cruce, dar și acești trei metri de cale ferată, care se rupe surprinzător spre a demonstra că oricum drumul regimurilor totalitare duce spre nicăieri”, ne spune Ion Gamarț.

Ion  Gamarț ne-a povestit că în noaptea de 6 iulie 1949 au fost deportați patru din cei 7 copii ai bunicilor săi, pe mezinul a reușit să-l ia rudele care au rămas în sat. Între cei care au fost deportați a fost și Tudor, tatăl său, care avea 14 ani.

Unchiul lui Ion, Nicolae Gamarț, care trăiește la Chișinău, s-a născut în Siberia.

”Atunci, în 1958,  Pelivanul ne-a primit pe toți cei deportați – nemți, ruși, ucraineni din Ucraina de vest, un conglomerat de culturi și de caractere, care ne-a marcat pentru o viață. Unitatea şi solidaritatea din comunitatea noastră își trage rădăcinile încă de atunci. Iată de ce am o idee să ridic un asemenea monument și în memoria acestor săteni ai mei, la Pelivan”, a menționat în continuare dl Ion Gamarț.

La ceremonia de inaugurare de la Breanova, care a avut loc pe 6 iulie curent, a fost prezent și președintele raionului Orhei, dl Ion Frunze, care-și trage originea dintr-o familie de deportați din Clișova, stabiliți cu traiul după venirea din Siberia tot la Pelivan. Dumnealui a salutat inițiativa familiei Gamarț și s-a arătat plin de speranță că tineretul, dar și clasa politică din Republica Moldova, niciodată nu vor trece cu vederea asemenea evenimente istorice: „Au fost evenimente dramatice, care ne-au marcat destinul, de aceea nu trebuie date uitării”, a conchis Ion Frunze.

Dl Gheorghe Morozan, primarul comunei Morozeni, ne-a spus că acest monument este unul impresionant și a îndemnat locuitorii vârstnici ai comunei să transmită lecţiile istoriei  mai departe generațiilor viitoare: „Atâta timp cât nu vom da uitării istoria, putem să ne bucurăm de identitatea noastră națională”, a menționat primarul.

Aurelia Stratan-Graur din Orhei a remarcat că acest monument, montat de neamul Gamarț în memoria deportaților, întristează ochiul și bucură sufletul: ”Cred că inițiatorii Ion și Nicolae Gamarț au realizat un act istoric, de conștiință şi recunoștință. Am învățat împreună cu Nicolae la școala medie nr. 2 din Orhei și m-am convins că a rămas așa cum era: cu bun simț și poziţie activă, cu mare grijă de numele neamului”.

, a remarcat dna Aurelia.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker