ApropoȘtiri

Hameleonii iarăşi vor râvni la treucă

În interviul recent oferit postului TV8, ex-premierul Vlad Filat regreta că a admis în PLDM şi anturajul său nemijlocit mulţi profitori de moment, pleavă politică. Aceştea ulterior au jucat un rol nefast în viaţa partidului, dar şi a sa. Apropo, această problemă bătea la ochi chiar din primii ani de existenţă a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Avântându-se în viaţa politică a Republicii Moldova cu sloganul Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!, PLDM a strâns în rândurile sale o mare parte din activiştii fostului regim, interesaţi să nu-şi piardă locul la treuca Puterii. La observaţia că această umplutură nu este altceva decât o mină cu efect întârziat, care în orice moment poate arunca în aer stejarul (simbolul PLDM), un activist al partidului motiva că elita PLDM a analizat bine şi consideră această strategie justă. Viaţa a demonstrat (a câta oară!) că o atare schemă şi tactică de formare a unei formaţiuni politice este greşită şi poate avea sorţi de izbândă doar temporar.

La ora actuală, după înlăturarea spectaculoasă de la guvernare a PDM, care, după ce şi-a subordonat majoritatea absolută a structurilor statului, se credea aproape invincibil, mulţi aşa-numiţi activişti locali deja caută cu înfrigurare să-şi completeze colecţiile cu câte un cartuz nou, în special cu emblemele PPDA sau PAS. Pentru că se apropie alegerile generale locale, iar ei ştiu cum să profite de funcţia de primar sau consilier (local sau, mai ales, raional) şi de locurile respective la treuca Puterii.

Mulţi dintre aceştia vor încerca să-şi motiveze slugărnicia faţă de PDM, pasivitatea cu care au tratat sau chiar susţinerea tacită a abuzurilor şi fărădelegilor guvernanţilor democraţi prin faptul că au fost impuşi, ameninţaţi, intimidaţi, că dacă se opuneau ratau posibilitatea de a-şi onora obligaţiunile faţă de comunităţi etc. Numai că din toate aceste motive nu rămâne nimic dacă le treci prin filtrele legilor cumsecădeniei, omeniei şi ale statului.

De mai mult timp lumea noastră se plânge de sărăcie, dezmăţul juridic şi corupţia autorităţilor şi structurilor de toate nivelurile ale statului, dar când ajunge la urna de vot de multe ori deleagă în organele Puterii aceiaşi oameni compromişi, corupţi, capabili doar să-şi facă propriile interese.  E timpul să renunţăm la această practică!

Este adevărat, mai ales în ultimul deceniu, majoritatea comunităţilor noastre au rămas fără cei mai activi, pregătiţi şi capabili membri, care într-un fel au fost impuşi să-şi găsească rostul în emigraţie. Unii deja au prins rădăcini acolo, alţii s-ar întoarce acasă, dacă situaţia de aici s-ar schimba. Guvernul Maia Sandu este un exemplu care demonstrează că şi comunităţile din Republica Moldova pot miza pe diasporă în formarea noilor autorităţi locale.

Desigur, în următoarele luni, până la 20 octombrie, partidele vor alerga iarăşi prin sate şi oraşe, încercând să-şi promoveze interesele. Reieşind din experienţa din ultimele două decenii, comunităţile ar fi bine să analizeze foarte atent capacităţile, dar mai ales calităţile, integritatea persoanelor dornice de a ajunge consilieri sau primari, ce şi cum au făcut ei până acum şi să-i susţină pe cei care au demonstrat în timp că au voinţă şi caracter, că sunt capabili să pună interesele satului, raionului mai presus de cele personale, şi nu se vând la prima propunere cum s-a întâmplat cu mulţi aleşi locali din ultimele două legislaturi.

Noua guvernare de nivel naţional şi-a asumat soluţionarea unor probleme prioritare ale Republicii Moldova – dezrădăcinarea corupţiei, curăţarea structurilor statului de profitori, persoane compromise, incapabile de a face faţă sarcinilor încredinţate, relansarea statului de drept şi a economiei naţionale, sporirea bunăstării populaţiei.  Fără o susţinere concretă, masivă din partea autorităţilor locale aceste sarcini devin aproape imposibile. Iar autorităţile locale îşi vor putea realiza cu succes misiunea numai fiind formate din oameni integri, nepătaţi, buni manageri, activişti sinceri, adevăraţi patrioţi ai comunităţilor respective.

Tudor Iaşcenco

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker