Știri

Descinderi în cazul presupuselor scheme de contrabandă

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, pe 19 iulie, în cadrul cauzei penale, iniţiate pe faptul schemelor de contrabandă cu diferite produse şi mărfuri (anabolizante, chihlimbar, tutungerie şi alcool etilic), un grup format din procurori de la Procuratura Generală, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Procuratura capitalei, ofiţeri de urmărire penală din cadrul MAI şi ofiţeri de investigaţie SIS au efectuat descinderi la sediile ÎS Poşta Moldovei şi Serviciului Vamal, în scopul ridicării unor acte de referinţă, supoturilor tehnice cu informaţii electronice, altor documente. 

Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale a promis că pe măsura desfăşurării acţiunilor de urmărire penală şi adoptării unor decizii procesuale, Procuratura va difuza informaţii suplimentare. Peste câteva ore după publicarea acestei ştiri, serviciile de presă de la Î.S.Poşta Moldovei şi Serviciul Vamal au negat faptul percheziţiilor. Serviciul relaţii cu publicul nu a mai revenit cu precizări la temă.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker