EvenimenteOrhei

Valeria Florea-Dascăl și-a lansat următoarea sa carte

Valeria Florea-Dascăl (prima din stânga) alături de protagonişti ai cărţii sale şi participanţi la întrunire.

Prozatoarea şi jurnalista Valeria Florea-Dascăl, supranumită de bibliotecarele de la Orhei autoarea care scrie cu inima, a lansat sâmbătă la Biblioteca Publică Alexandru Donici cartea Morţii n-au nevoie de reabilitare. La eveniment au participat eroii celor 24 de nuvele, dar și mulți admiratori ai creației autoarei.

După cum a remarcat în fața celor prezenți Stepanida Țugui, directoarea bibliotecii, cărţile ei pornesc din viaţă şi scot mulţi oameni din anonimat:

Primim cu bucurie prezentările de carte ale dnei Valeria, pământeana noastră, fiindcă acestea adună lume de suflet. Câte odată se produce impresia că dna Dascăl, care a activat 25 de ani ca jurnalistă TV, a adunat în lucrările sale un talk-show cu oameni de suflet”, a remarcat directoarea bibliotecii.

Vasile Cocarcea, muzeograf și scriitor, Ion Dulghieru, om de afaceri, Ion Vlas, primarul de Biești, au evocat mai multe nume şi destine trecute prin malaxorul represiunilor staliniste.

Dna Dascăl a remarcat că ideea acestei cărţi s-a născut după ce l-a cunoscut pe Ion Garam, victimă a represiunilor staliniste, om cu un destin deosebit.

Mi-a zis să găsesc mai mulți oameni cu destine deosebite. Astfel ziua eram în deplasări prin raioanele Orhei, Anenii Noi, Hâncești, iar seara scriam istoriile lor. Această carte o consider una din cele mai reușite lucrări ale mele”, a remarcat autoarea.

Ion Cernei

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close