Politic

Este nevoie de demisii adevărate în Procuratură

Sefa interimară a Procuraturii Anticorupție Adriana Beţişor. Foto sputnik

Jurnalistul Alex Cozer consideră că demisiile care au loc acum în Procuratură reprezintă doar o foarte mare frustrare. Acesta s-a referit la ultima demisie – cea a Adrianei Bețișor din funcția de șefă interimară a Procuraturii Anticorupție. Potrivit lui, Adriana Bețișor nu doar că trebuie demisă, dar și trebuie anchetată pentru că ar fi comis mai multe ilegalități. Declarațiile au fost făcute în platoul televiziunii TV8, transmite IPN.

Comentatorul politic Alexei Tulbure consideră că pentru a restabili activitatea Procuraturii Generale și a Poliției este nevoie de a fi suspendată întreaga conducere a acestor două instituții. Ulterior, noua conducere trebuie neapărat să treacă prin concurs înainte de a ajunge în funcție. De asemenea, este nevoie, în opinia lui, să fie reînnoit personalul celor două instituții.

Juristul Pavel Midrigan spune că pentru fiecare domeniu ar trebui să fie creată câte o echipă de analiză care să găsească soluții pentru reformarea unor instituții.

Nu este exclus să fie și niște experți europeni. Aceștia ar trebui să propună pași concreți în timp cât mai scurt”, consideră juristul. În opinia lui, șefia Procuraturii a primit indicația să nu demisioneze. „Fără procuror în domeniul penal nu se mișcă nimic”, susține juristul.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker