EconomieȘoldănești

Pentru ce a alocat bani Consiliul raional Şoldăneşti

Prin decizia Consiliului Raional Şoldăneşti din 9 iulie c., din fondul de rezervă al administraţiei publice locale, 20 de mii de lei au fost alocaţi pentru achitarea contribuției la procurarea combustibilului folosit la lucrările de lichidare a consecințelor ploilor abundente în orașul Șoldănești, iar 65 de mii de lei – cu destinaţia ajutor material unic pentru tratament medical sau compensarea parțială a pagubelor în urma inundației la 14 persoane.

Totodată, prin altă decizie, din soldul disponibil au fost alocaţi, pentru diverse necesităţi, 427,3 de mii de lei. Din aceştia, 60 de mii de lei au fost alocaţi cu titlu de contribuție la reparația monumentului de arhitectură Biserica cu Hramul Sf.Nicolae din satul Răspopeni; 36 de mii de lei – pentru reparația acoperișului blocului locativ din strada Păcii, nr. 28, din orașul Șoldănești.

Cea mai mare sumă – 251,9 de mii de lei va merge la Liceul Teoretic Ștefan cel Mare pentru procurarea pieselor de schimb la cazane, instalarea rețelei de calculatoare și internet, schimbarea ușilor, procurarea mobilierului, reparații curente, iar Liceului Teoretic Cotiujenii Mari i-au fost alocaţi 79,4 de mii de lei pentru procurarea mobilierului, tehnicii de calcul, materialelor pentru reparații curente.

Reporter „C”

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close