Evenimente

Voluntariatul reprezintă iubirea în mișcare

În perioada 02-08 octombrie în Republica Moldova s-a desfăşurat Săptămâna Națională a Voluntariatului, ediţia a XI-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel de ţară.

La Rezina Săptămâna a fost lansată luni în cadrul unei întruniri care a avut loc în incinta Incubatorului de Afaceri. Au participat voluntari, agenți economici, reprezentanți ai grupurilor de inițiativă, ONG-urilor, instituțiilor de educație şi de cultură, Centrului Prietenos Tinerilor etc., dornici de a se implica în acţiuni civice.

Liuba Stavinschi, directoarea executivă a AO „Nufărul”, coordonatoarea Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2017, a prezentat planul activităților pentru săptămâna curentă, care prevedea peste 40 de acţiuni în diverse domenii şi localităţi din raion (în imagine).

În cadrul întrunirii la 37 de instituţii şi persoane din raion, inclusiv redacţiei săptămânalului CUVÂNTUL, le-au fost înmânate diplome ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi Coaliţiei Voluntariat pentru implicare activă în acţiunile de voluntariat desfăşurate în Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2016.

Reporter “C”

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker