Evenimente

Maia Sandu cere anchetarea monopolului la exportul de nuci

În cadrul ședinței recente a Guvernului, Maia Sandu a solicitat să fie creată o comisie interguvernamentală care să investigheze monopolul la exportul nucilor.

“Monopolurile rămân în continuare o problemă majoră”, a spus Maia Sandu, citată de stiri.md cu referire la protv.md.

“Am înțeles că se investighează la Metal Feros și Poșta Moldovei. Solicit ca procesul să nu fie tergiversat. Să fie creată o comisie interguvernamentală care să investigheze monopolul la exportul nucilor.

Vreau să continui la subiectul schemelor de corupție.

Ceea ce descoperim noi în ministere e că instituțiile statului au funcționat nu în interesul statului, ci pentru a inventa și pune în aplicare tot felul de scheme, în mare parte personaje din apropierea lui Plahotniuc. Surprinde numărul lor. Acestea sunt peste tot, în domeniul medicamentelor, alimentației copiilor, în transport, mai specific în aviație.

Aceste scheme vor fi oprite și noi am oprit toate privatizările, până ne ocupăm cu oamenii care se ocupă de aceste privatizări. Cei care au fost implicați în elaborarea acestor scheme, știu că unii deja și-au dat demisia.

Acești oameni trebuie să ajungă la închisoare și noi vom face tot ce trebuie să facă Guvernul, dar să fie foarte clar, nu guvernul este cel care deschide dosare penale și merge în instanță.

Guvernul, la moment, este ocupat cu oprirea acestor scheme. O să insistăm la Procuratură să înceapă să funcționeze.

Lucrurile trebuie să se întâmple în conformitate cu legea. Nu are cum guvernul să pună la închisoare persoane care ar trebui să ajungă acolo”, a adăugat premiera Maia Sandu.

Amintim, săptămânalul CUVÂNTUL în câteva investigaţii a abordat această problemă. Vezi şi Preţurile la miezul de nucă în picaj: cauze, intenţii şi consecinţe, CUVÂNTUL, 01 februarie 2019.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker