Evenimente

Blocul ACUM şi transparenţa actelor de stat

Deputații din Blocul ACUM au înregistrat un Proiect de lege privind declararea unor informaţii de acces public, relatează unimedia.info.

Potrivit proiectului, se declară informaţie de acces public orice informaţie ce vizează transmiterea patrimoniului public în proprietate privată (privatizare), precum şi transmiterea în concesiune, administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, alte activităţi orientate spre diminuarea participării statului la administrarea proprietăţii publice, efectuate în perioada 25 septembrie 2009 – 14 iunie 2019, precum şi a tuturor achiziţiilor publice efectuate în perioada de referinţă, cu excepția informaţiilor din domeniul militar, relațiilor externe, parțial din domeniul economic, securitatea statului şi asigurare a ordinii de drept.

De asemenea, proiectul prevede că confidențialitatea urmăririi penale nu se răsfrânge asupra oricăror acte întocmite de autorităţile/instituţiile/organizațiile naţionale sau străine și care se referă la sustragerea bunurilor publice, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă a băncii, a societăţii de investiţii, a societăţii de asigurări, precum şi la sustragerea ajutorului de stat şi/sau mijloacelor din fonduri externe.

„Cu alte cuvinte, odată cu aprobarea acestei legi, se vor desecretiza toate contractele de privatizare, de concesionare, toate contractele de achiziții publice, dar și rapoarte ale unor entități internaționale de genul Kroll 1 sau Kroll 2. Nu există nici un argument serios pentru a ține în continuare la categoria secret de stat documente care țin nemijlocit de bani publici, banii cetățenilor. Dacă până acum totul era secretizat, apoi doar pentru a se ascunde de ochii oamenilor furturile de bani publici”, a declarat deputatul Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker