Evenimente

Cine ar putea beneficia de un adaos de 15% la pensie

Persoanele care au un stagiu de cotizare de 45 de ani ar putea beneficia de un adaos de 15% la pensie.

Suplimentul financiar de 15% va fi calculat din suma pensiei medii pe țară pentru anul precedent. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de un grup de deputați socialiști, relatează agora.md.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, de suplimentul financiar vor beneficia persoanele care au ieșit la pensie pentru limita de vârstă, dar nu şi judecătorii, procurorii și cei care au o pensie specială.

În document mai sunt prevăzute şi modificări privind indexarea pensiilor: la data de 1 aprilie și 1 octombrie, iar coeficientul de indexare va constitui 15% din suma pensiei calculate pentru fiecare pensionar.

 

foto Jurnal.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker