EvenimenteRezina

Un exemplu de parteneriat eficient

La Rezina, o reţea de evacuare a apelor reziduale a fost construită pe bani din fondurile europene.

Lucrările de conectare la magistrala de canalizare din oraşul Rezina a 17 case la sol din strada Miorița și a 6 blocuri locative din strada Păcii, vizate în proiectul Prin sinergie, turism și ecologie la o încredere durabilă între comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, implementat de AO ADR Habitat în parteneriat cu Primăria or. Rezina, săptămânalul regional CUVÂNTUL, Comitetul de cartier Cartierul Verde și Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative în cadrul Proiectului Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltare durabilă comunitară, s-au încheiat cu succes. Luni, 17 iunie, comisia de recepţie a semnat actul respectiv.

Membrii comisiei au constatat că lucrările au fost efectuate operativ şi calitativ, cu respectarea cerințelor Standardelor ISO referitoare la servicii de apă potabilă şi de canalizare acceptate și de Republica Moldova.

Urmează procedura de transmitere a rețelelor de canalizare de la balanța AO ADR Habitat la balanța Primăriei orașului Rezina.

Proiectul realizat în circa două luni a fost finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Susținerea măsurilor de promovare a încrederii și cofinanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare – Asistența Poloniei.

Reporter “C”

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker