EconomieOrhei

La Berezlogi a început secerișul Foto din arhiva „C”

În raionul Orhei a început recoltarea culturilor spicoase şi leguminoase pentru boabe. Prima gospodărie care a ieşit în câmp – SRL Agro-Berezlogi, a treierat luni orzul pe 18 ha, roada medie pe această suprafaţă fiind de 3,5 tone la hectar.

Gospodăria are de recoltat grâu de pe 328 ha, orz de pe 144 ha, a mai precizat sursa citată, ne-a spus Ilie Rabii, vicepreședintele raionului Orhei, responsabil de complexul agroindustrial

În ansamblu pe raion aceste culturi ocupă în anul curent 15 245  ha, inclusiv circa 14 000 ha sunt semănate cu grâu,  3272 ha – cu orz de toamnă, 395 ha – cu mazăre, 462 ha – cu rapiță.

“Din cele 210 combine care sunt în raion, 124 pot deja ieşi în câmp.  Încărcătura la o combină constituie  circa 125 de hectare, ceea ce ne va permite ca aproximativ în 10 zile lucrătoare să strângem roada”, a menționat pentru ”C” Ilie Rabii.

    Ion Cernei

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker