EvenimenteOrhei

De Duminica Mare au sărbătorit Ziua comunei

Vadim Cazac este unul dintre cei mai puternici tineri din comuna Bieşti. El a învins în competiţiile la trântă.

 

De Duminica Mare, la Bieşti, raionul Orhei a fost marcată Ziua comunei.    

În fața celor prezenți cu mesaje de felicitare au venit Iurie Siloci, vicepreședintele raionului Orhei, Daniela Olari, reprezentantă a Secției raionale Cultură, Ion Vlas, primarul comunei.

Evenimentul a inclus competiții la karting, fotbal și un program artistic prezentat de către copiii de la Grădinița Ghiocel, corul-model Semănătorul, ansamblul Moștenitorii de la Gimnaziul Biești, ansamblul  folcloric Comorile plaiului, interpreţii Gabriel Nebunu și Mariana Mihăilă.

După cum ne-a informat Ion Vlas, primarul de Bieşti, conform tradiției care se trage încă din anii ’90 ai secolului trecut, Ziua comunei este sărbătorită de Duminica Mare: “Avem în comună patru localități, fiecare cu istoria ei, dată de atestare documentară etc. Dar am decis să avem şi o Zi când să ne adunăm şi să serbăm împreună şi am ales această sărbătoare împărătească”, a menționat pentru “C” primarul de Biești.

Ion Cernei

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close